SCENA IX

COȘCODAN, mai pe urmă MOISESCU

COȘCODAN: Are noroc Barză, are să mănînce cît șepte fără să scoață o para din pungă.

MOISESCU (viind, prin fund): A! Domnule Ghiță, bine că te găsesc…

COȘCODAN: Moisescu, arnăut!

MOISESCU: Nu băga de seamă… Am văzut astăzi dimineață pe șatrarul Nărilă; i-am vorbit de d-ta și i-am spus că dorești să-i fii ginere.

COȘCODAN: Mai încet, nu vorbi așa tare, să nu te-audă oarecine. (Arată cabinetul din stînga.)

MOISESCU: O damă?

COȘCODAN (în taină): O primadonă de la opera din Paris, sosită ieri în București.

MOISESCU: Cum?… de-abia s-a coborît din trăsură ș-ai și izbutit?… berbantule!

COȘCODAN: Cine-i galantom și frumos, lesne izbutește cu actrițele… Dar spune-mi ce-ai pus la cale cu șatrarul?

MOISESCU: După recomandația mea, șatrarul este dispus a-ți da fata… Cît pentru duduca Smărăndița…

COȘCODAN: Grasă-i?

MOISESCU: Cine? duduca?

COȘCODAN: Ba… zestrea.

MOISESCU: Șatrarul e proprietar mare.

COȘCODAN: N-are datorii?… Nu se amestecă în politică?

MOISESCU: Nu.

COȘCODAN: Prea bine.

MOISESCU: Am decidat cu șatrarul ca să vă întîlniți într-o casă străină, la o cunoștință a mea, d-na Luxița Fespezanca, care dă mîni un bal.

COȘCODAN: N-o cunosc.

MOISESCU: Nu face nimic. Te-oi prezenta eu… Vino pe la 9 ore, împreună cu moșul d-tale.

COȘCODAN: Ce nevoie este să mai vie și moșul meu?

MOISESCU: Ca un om care-i mai bătrîn, ar fi bine să între el în vorbă cu șatrarul.

COȘCODAN: Fie; mîni om veni amîndoi, negreșit.

MOISESCU: Minunat!… A! apropo; se înțelege că, îndată după nuntă, mi-i plăti comisonul de 5 la sută din capitalul zestrei, după obicei… Adio.

COȘCODAN: Nici vorbă nu-i. (În parte.) Așteaptă, murgule, să paști iarbă verde.