SCENA VI

COȘCODAN, MATILDA

COȘCODAN: Du-te, du-te… Nu pot să sufăr să-mi stea un chelner în spinare… Tot te îndeamnă să iei ba una, ba alta. Mai bine s-alegem ce ne place, nu-i așa, Matildo?… doar n-am venit aci ca să mîncăm…

MATILDA: Ce zici?

COȘCODAN: Să ne-mbolnăvim… Am venit mai mult pentru mulțămirea de a fi singuri… ca doi porumbași. (Consultînd carta.) Ia să vedem… am zis un biftec…

MATILDA: Fără cartofe și fără carne.

COȘCODAN: Îl vrei fără carne?… fie!

MATILDA: Nu ți-e rușine obrazului!… o dată în viața ta m-ai adus la restorant și te tîrguiești pentr-o cartoafă… A! de-aș fi putut gîci că ești ceea ce ești, pe cînd îmi făceai curte…

COȘCODAN: Ceea ce sînt? da ce sînt, Matildo?

MATILDA: Ești un… nu mă face să-ți zic pe nume… De cînd am avut slăbiciunea să te-ascult, n-ai avut galantomie să-mi faci un prezent cît de mic ; nu mi-ai dat nici macar un buchet de flori.

COȘCODAN (atins): Poate să fi uitat buchetul; însă mi se pare că ți-am dat…

MATILDA: Ce?

COȘCODAN: Ți-am dat sfaturi prietenești.

MATILDA: Și altă nimică… Eu știu că cavalerii sînt fericiți să dea suvenire la dame: inele, brațele, buchete… d-lui însă dă sfaturi… că nu-l țin nici o para. Vrei să-ți spun una și bună? Ești un guzgan.

COȘCODAN: Un guzgan? A! Matildo… dacă te-ar auzi cineva, ar crede că rod oase… că mă închin la bani, că sînt un om interesat… În adevăr, nu-mi place să fiu mînă spartă, ca mulți alții; dar asta nu vrea să zică că aș fi ceea ce-ai spus… A! Matildo, m-ai atins fără nici o cruțare, m-ai supărat peste măsură, și nu m-aș fi așteptat niciodată, după cîte-am făcut pentru d-ta, să mă tratezi astfel. (Se înduioșează.) Guzgan? Eu? (Plînge.) Pentru că, în loc de ananas, am cerut rîdichi!… am crezut că-ți plac mai bine… (Consultînd carta.) Dar, de vreme ce nu le poți suferi, să nu mai fie vorbă… Spune, vrei o porție de licorin zvîntat?

MATILDA (întorcîndu-i spatele): Dă-mi bună pace.

COȘCODAN: Matildo…

MATILDA: Poroncește ce ți-a plăcea… Eu mă duc în cabinet.

COȘCODAN: O porție de licorin…

MATILDA (ieșind în stînga): Așa mi se cade, dacă am a face cu domnișori perpeliți.

COȘCODAN: Perpelit! eu?… Ei! s-a trecut cu gluma… Auzi? inele, brațele? tot lucruri scumpe!… Vrea să zică ea nu mă iubește pentru mine, mă iubește pentru juvaeruri, parc-aș fi juvaergiu… (Stă pe gînduri.)