SCENA IV

AGACHI, COȘCODAN, MOISESCU

MOISESCU (viind din fund): A! bine c-ați sosit… Vă așteptam cu nerăbdare.

COȘCODAN: Unde-i șatrarul?

MOISESCU: S-a dus să tragă un ciubuc în etacul gazdei.

COȘCODAN: Dar domnișoara Smărăndița, fata lui?

MOISESCU: E în salon, mergi de-o poftește la joc.

COȘCODAN: Bucuros.

MOISESCU: Cît pentru șatrarul, îndată ce și-a face cheful și s-a întoarce aci, domnul Agachi, unchiul d-tale, ar trebui să nu peardă vreme și să-i vorbească de măritiș.

AGACHI: D-apoi nu cunosc pe șatrarul.

MOISESCU: Îl vei cunoaște, cum îl vei vedea; e îmbrăcat cu antereu și cu giubea.

AGACHI: Ca un lăutar?… Nu cumva are și nai?

MOISESCU (cătră Ghiță): Acuș are să înceapă contradansul… Vin iute. (Iesă prin fund.)

COȘCODAN: Mergi înainte că te-ajung. (Cătră Agachi, în taină.) Unchiule, îți încred soarta mea și nu mă îndoiesc de izbîndă.

AGACHI: N-ai nici o grijă, nepoate. Cît l-oi zări pe șatrarul, am să-l sucesc ca pe-un titirez.

COȘCODAN: Să te văd, unchiule, dacă ești diplomat bun… să nu-i pomenești însă de locul care vrea să-l cumpere guvernul. (Iesă prin fund.)

AGACHI: Ferească sfîntul!… (În parte.) Nepotul meu e chiar salba dracului.