SCENA V

AGACHI, CHIRILĂ (viind din fund)

CHIRILĂ: Măi, măi, măi! cald îi în sală!… Musafiri sînt grămădiți ca sardelele-n putină. (Se aerează cu o basma roșie de bumbac.)

AGACHI (examinînd pe Chirilă): Un antereu cu giubea!… trebuie să fie șatrarul… se vede că și-a făcut cheful. (Tare.) Arhon… (în parte.) I-am uitat numele. CHIRILĂ (în parte): Mie-mi zice arhon?

AGACHI (apropiindu-se): Arhon… mă închin cu plecăciune.

CHIRILĂ (închinîndu-se): Sărut mînile, boierule.

AGACHI: Frumos bal, nu-i așa? CHIRILĂ: Prea frumos, numai cam înghesuit.

AGACHI: Așa-i moda de astăzi. Cu cît salonul e mai mic, cu atît numărul invitaților e mai mare.

CHIRILĂ: Proastă modă… drept să-ți spun… În vremea noastră oamenii știau să petreacă mult mai bine.

AGACHI: Negreșit, negreșit… (în parte.) A să-mi vorbească din vremea lui Caragea. CHIRILĂ: Pune-ți în gînd că de-un ceas îmi caut copila prin bal și n-o găsesc, așa de multă lume e în salon.

AGACHI: A! sînteți părinte, arhon… aveți o copilă?… (În parte.) El e șatrarul.

CHIRILĂ: Dar, boierule; m-a învrednicit Dumnezeu să fiu tată.

AGACHI: Nu-i vina d-tale… și eu, arhonia, sînt unchi. CHIRILĂ: Am o copilă care-mi seamănă mie bucățică tăiată… un bujor.

AGACHI: Să-ți trăiască!… Eu, arhon… am un nepot care nu-mi seamănă nicidecum… (În parte.) Slavă Domnului! CHIRILĂ: A! cum îl cheamă?

AGACHI: Ghiță Coșcodan, un tînăr cu stare, econom și numai bun de însurat. CHIRILĂ: Coșcodan?… frumos nume!… Eu mă chem chir Chirilă.

AGACHI: Chir Chirilă?… și la mai mare. (Se închină.) CHIRILĂ: Sărut mînile… De cîți ani e nepotul d-tale?

AGACHI: De 20 000 de galbini.

CHIRILĂ: 20 000 de ani?… de galbini? vreu să zic!

AGACHI: Da, și cu toate aceste el aspiră a să însura cu fiica d-tale, arhon… CHIRILĂ: Ce spui, boierule?… Vrea să-mi fie ginere nepotul d-tale?

AGACHI: Așa se vede… S-a înamorat de domnișoara… și m-a rugat ca să întru în vorbă cu d-ta… să rupem tîrgul, cum se zice.

CHIRILĂ (în parte): 20 000 de galbini! (Tare.) Boierule, propunerea d-tale mă cinstește peste măsură și nu zic ba… Însă înțelegi că datoria mea de părinte mă silește a lua oareșicare pliroforii.

AGACHI: Pliroforisește-te, boierule, pliroforisește-te.

CHIRILĂ: Aș vrea să știu mai întîi dacă nepotul d-tale are hristoiftie?

AGACHI: Are.

CHIRILĂ: Dacă-i om statornic, econom?

AGACHI: El?… e în stare să taie un fir de păr în patru.

CHIRILĂ: Mă bucur, că și eu sînt asemenea, și copila mea tij.

AGACHI: Minunat! să vă caute cineva cu lumînarea, nu v-ar putea găsi mai potriviți… Cînd facem nunta?

CHIRILĂ: Nunta?… cît mai în grabă… Mă duc să dau de știre Marghioliții… (Se îndreaptă spre fund.)

AGACHI (în parte): Marghioliții? Credeam că se numește Smărăndița.

CHIRILĂ: 20 000? (Iesă.)

AGACHI: Nici o para mai puțin. (Singur.) Miroasă a băcan șatrarul… Șmecherul cel de Ghiță l-a ales înadins ca să nu cheltuiască cu băcăniile, după ce s-a însura. (Căutînd ceasornicul.) Mi-am isprăvit pețitoria… mai am încă jumătate de ceas de jărtfit în folosul familiei.