SCENA VIII
COȘCODAN, SMĂRĂNDIȚA
SMĂRĂNDIȚA (în parte): Babaca mă lasă singură cu un cavaler… mi-e frică.
COȘCODAN (în parte): Îi frumușică de tot. Încă n-o văzusem bine păn-acum. (Tare.) Cuvintele părintelui d-voastră, domnișoară Smărăndiță, îmi dau curajul a vă mărturisi că inima mea simte o bucurie fără margini cînd gîndesc la fericirea ce mă așteaptă!
SMĂRĂNDIȚA (rușinoasă): Domnule…
COȘCODAN: Aș fi însă de o mie de ori mai mulțămit, dac-aș afla din gurița d-voastră, că primiți fără displăcere a vă cununa cu mine.
SMĂRĂNDIȚA: Domnule, nu-mi trecea prin minte nicidecum să mă mărit așa degrabă; dar fiindcă tata a găsit de cuviință…
COȘCODAN: Ah! domnișoară, credeți că oi face toate jărtfele, ca să nu vă căiți de a purta numele meu.
SMĂRĂNDIȚA: Nu mă îndoiesc, domnule, căci te cred un galantom.
COȘCODAN: O! cît pentru galantomie, nime nu mă-ntrece. Îți vedea cît de plăcută este viața în căsătorie. Vom locui amîndoi într-o căsuță mică, la mahala, fără lux, fără… tereremul deșărtăciunilor lumești; căci adevărata fericire nu stă în acele secături… Priviți la cuibul turturelelor… un pic de puf și cîteva frunze, și cu toate astea nu sînt alte jigănii pe lume mai iubitoare și mai fericite…
SMĂRĂNDIȚA: O! pentru mine, gusturile mele sînt prea simple. Cît oi avea un clavir, mă-mpac lesne, oriunde aș fi.
COȘCODAN: Un clavir!… Nici vorbă nu-i că-ți avea unul… Îl veți avea pe-a d-voastră.
SMĂRĂNDIȚA: Al meu e cam vechi, cam hîrbuit…
COȘCODAN: L-om da de l-a drege.
SMĂRĂNDIȚA: Mai bucuroasă aș fi să am unul nou, un piano Erhard.
COȘCODAN: O! Smărăndiță… domnișoară Smărăndiță, fericirea nu stă într-un piano vechi sau nou; ea izvorăște din dragoste, din amorul ce mi-ai inspirat de cum te-am văzut. (Se pune pe canape lingă Smărăndița.)
SMĂRĂNDIȚA (depărtîndu-se în celalalt capăt a canapelei): Domnule…
COȘCODAN: Nu vă temeți, că aveți a face cu un ga-, lantom.
Eu te iubesc ca gentilom,
Pre legea mea! (bis)
Sînt gentilom, sînt galantom
Pe cît ai vrea. (bis)
Ah! pentru mine… fără frică,
Fii turturică
Și eu voi fi amant fidel,
Un turturel.
(Împreună.)
COȘCODAN
Un turturel ș-o turturică
Noi amîndoi pe lume-om fi,
Ca turturică și turturel
Neîncetat ne vom iubi.
SMĂRĂNDIȚA
(în parte)
Un turturel ș-o turturică
Noi amîndoi pe lume-om fi,
Ca turturică și turturel
Neîncetat noi vom trăi.
COȘCODAN: Ce zici, Smărăndiță? Așa-i că viitorul e plin de făgăduinți frumoase?
SMĂRĂNDIȚA: Cu adevărat. Însă, spune-mi te rog: îți plac voiajurile?
COȘCODAN: Așa ș-așa.
SMĂRĂNDIȚA: Eu doresc foarte mult să văd Parisul.
COȘCODAN: Unde-i scumpetea cea mare?
SMĂRĂNDIȚA: Și-ți mărturisesc că cea mai mare mulțămire ce mi-ai putea face ar fi, după ce ne-om cununa, să mă duci în capitala Franției.
COȘCODAN: Cum nu? cum nu? cel mai lesne lucru.
SMĂRĂNDIȚA: Și la băile de mare, la Dieppe…
COȘCODAN: Aerul e cam sărat acolo… Umezala mărei mă supără.
SMĂRĂNDIȚA: Apoi dar ne-om opri în Paris ș-om merge pe la magazii, pe la teatre, pe la concerte… om petrece iarna în plăceri de tot soiul.
COȘCODAN: Se-nțelege, pe la magazii… pe la teatru… (În parte.) Îmi pare cam cheltuitoare domnișoara.
SMĂRĂNDIȚA: A! domnule Ghiță, nu pot să-ți spun cît mă simt de mulțămită, gîndind c-am să văd țările străine și minunile civilizației… Acesta-i visul meu cel mai scump.
SMĂRĂNDIȚA
Îmi dai cuvîntul de gentilom?
COȘCODAN
Pe legea mea! (bis)
SMĂRĂNDIȚA
Vei fi cu mine galantom?
COȘCODAN
Pe cît îi vrea! (bis)
SMĂRĂNDIȚA
Primesc a fi dar, fără frică,
O turturică
Și să te am barbat fidel,
Un turturel.
(Împreună.)
COȘCODAN
Un turturel ș-o turturică
Etc. etc.
SMĂRĂNDIȚA
Un turturel ș-o turturică
Etc. etc.
COȘCODAN (în parte): E a mea!… Am cîștigat rămășagul cu unchiul meu… 10 galbini!
SMĂRĂNDIȚA (în parte): Păcat că nu se mărită și Tinca; am face nunțile tot într-o zi… (Stă pe gînduri.)
COȘCODAN (în parte): Un lucru numai mă cam îngrijește… Îi prea place, voiajul… oi duce-o la țară după ce m-oi însura.
SMĂRĂNDIȚA: Domnule Ghiță…
COȘCODAN: Poroncă…
SMĂRĂNDIȚA: Pintre prietenii d-tale nu cunoști vrun tînăr cumsecade, cu educație și de familie bună?
COȘCODAN: Pentru ce?
SMĂRĂNDIȚA: Ca să-l cununăm cu o prietenă a mea, care-i foarte plăcută.
COȘCODAN: Are zestre?
SMĂRĂNDIȚA: Are 30 000 de galbini.
COȘCODAN (tresărind): 30 000 galbini, și încă nu s-a măritat! Se vede că-i urîtă, ciuntă, oloagă, cocoșată, oarbă, surdă, stafia lumei?
SMĂRĂNDIȚA (rîzînd): Ba, din contra, e frumușică, tînără și nu-i lipsește nimic.
COȘCODAN: Nimic… și are 30 000?… Cine-i?
SMĂRĂNDIȚA: Fiica cucoanei Luxiței Fespezanca.
COȘCODAN: Am văzut-o… cu adevărat e foarte plăcută… (în parte.) 30 000!
(Se aude orhestra sunînd un valț.)
SMĂRĂNDIȚA: Orhestra începe a cînta cotilonul… Nu joci, domnule Ghiță?
COȘCODAN: Valțul mă supără.
(Un cavaler vine de poftește pe Smărăndița.)
SMĂRĂNDIȚA (către cavaler): Cu mulțămire, domnule. (Îi dă brațul și zice, îndreptîndu-se spre salonul din fund.) Gîndește la ce ți-am spus, domnule Ghiță… A revedere. (Iesă.)
COȘCODAN: A revedere… (Singur, foarte agitat.) 30 000 galbini! Este aci în casă o zestre de 30 000 galbini și Moisescu nu-mi dă de știre… El mă lasă de mă încurc cu o fată cheltuitoare, ce n-are decît 10 000!… (Se preumblă turburat.)
