SCENA X

COȘCODAN, MOISESCU, NĂRILĂ, CAVALERI

(Mai mulți cavaleri se așează la masa de cărți.)

CAVALERII

NĂRILĂ: Domnule Ghiță, d-ta nu metahirisești cărțile?

COȘCODAN: Dar d-ta?

NĂRILĂ: Eu?… ferească Dumnezeu!… nu m-ating nici de ale sfinte, nici de dracul. (Încet.) Pentru mine un jucător de cărți sau un om vîndut diavolului tot una-i. (Se apropie de masa de cărți.)

COȘCODAN (în taină, lui Moisescu): O! îmi vine o idee!

MOISESCU: Care?

COȘCODAN: Ai auzit opinia șatrarului asupra cărturarilor?

MOISESCU: Dar.

COȘCODAN: Ca să mă dezbăr de dînsul, oi să mă fac că-s bețiv de cărți… Du-te colo lîngă masă și pariază sume mari… Eu le-oi ținea… În glumă.

MOISESCU: Înțeleg… Vrei să-l sparii?… Minunat. (Merge de stă în dosul bancherului.)

NĂRILĂ (viind lîngă Coșcodan): Ghiță… cunoști pe domnișorul ăla care taie lanschenetul?

COȘCODAN: Ba nu.

NĂRILĂ: Mare. destrămat seamănă a fi! joacă cîte un icosar odată.

COȘCODAN: Numai atîta? Sărmanul!

NĂRILĂ: Ce fel? numai atîta?

MOISESCU (tare): Pun rămășag 50 de galbini că lanschenetul nu trece de-a patra oară. Cine ține?

COȘCODAN: Eu.

NĂRILĂ: Aud?… d-ta, Ghiță, pui 50 de galbini pe carte?… 50?

COȘCODAN: Niciodată mai puțin, arhon șatrar.

NĂRILĂ (în parte): Kirie eleison!

MOISESCU: Ai perdut, domnule Ghiță.

COȘCODAN (fără a să întoarce): Perdut?… Nu face nimica… Așa-i soarta. (Cîntă încet:) Așa-i soarta… așa-i soar…ta.

NĂRILĂ (în parte, cu mirare): Și încă are curaj să cînte!

FECIORUL (viind din fund, zice încet lui Moisescu): Domnule Moisescu, te poftește un boier la scară.

MOISESCU: Cum îl cheamă?

FECIORUL: Iată carta lui. (Iesă.)

MOISESCU (în parte): Ce văd?… Ghiță Radian, procurorul!… A venit ca să-l prezentez cucoanei Luxiței… Mă duc ca să-l trimit înapoi de unde-a venit. (Iesă prin fund fără să fie văzut de Coșcodan.)

BANCHERUL: Sînt 100 de galbini în caniotă… cine-i ține, domnilor?

COȘCODAN (neîntorcîndu-se): Eu.

NĂRILĂ: Iar?

COȘCODAN (în parte): S-a îngrozit șatrarul… Minunat. (Cîntă încet:) Mi… nu… nat.

NĂRILĂ: Domnule Ghiță… să am iertăciune… Mă rog, joci ades cărțile?

COȘCODAN: Ba nu; cînd sînt singur nu joc niciodată.

NĂRILĂ (cu bucurie): A! slavă Domnului!… Mă spăriesem.

BANCHERUL: Domnule Ghiță, ai perdut.

COȘCODAN (vesel): Iar am perdut? Tra, la, la la.

BANCHERUL (viind lîngă Coșcodan): Îmi ești dator 100 de galbini.

COȘCODAN (spăriet): Eu? d-tale?… Ce spui, domnule?

BANCHERUL: Ai ținut 100 de galbini în contra mea, și ai perdut.

COȘCODAN: Ce fel? ce fel? Eu am ținut rămășagul în contra lui Moisescu.

BANCHERUL: Domnul Moisescu a ieșit, în vreme ce tăiam cărțile; prin urmare ai jucat în contra mea, și-mi ești dator 100 de galbini.

COȘCODAN: A! (Cu glasul slab.) Prea bine, domnule… ți-oi plăti mîne; căci n-am bani asupra mea.

BANCHERUL: Prea bine, domnule.

COȘCODAN: Cît zici c-am să-ți dau? 20 de galbini?

BANCHERUL: Ba o sută întreagă. (Iesă împreună cu ceilalți cavaleri.)

COȘCODAN (în Parte, cu desperare): 100!

CAVALERII