SCENA III

SANDU, GRAUR (viind din fund, din dreapta)

GRAUR (în cantonadă): Acasă-i boieriu?… bine. Las’ că-l găsesc eu… doar nu-s de la Gogomănești. (Viind în scenă.) Iată-mă-s bun sosit în Țara Muntenească, eu, Graur, ficior boieresc a cuconului Tachi Pîcălescu de la Odobești. Asară stăpînu meu mi-o zis: „Graure, na răvașu ista, să-l duci peste hotar la vărul meu, cuconu Sandu ; dar cînd îi da cu ochii de el, să-i grăiești cam tare, că-i surd.” Am apucat de cu noapte pe potică ș-am vinit făr-a fi întrebat de răvaș de drum, că n-am întîlnit nici țipenie de om pe margine. Ba am întîlnit un urs, dar n-avea guler galbăn, ș-am trecut ca în țara me!… Hai de-acum în casă, la boier. (Se îndreaptă spre pavilion și se oprește auzind horăitul pitarului.) Dec!… cine hîrîie între copaci?… A fi vrun zăvod, poate. (Se apropie de boschet.) Țîbă, cotarlă… (Văzînd pe Sandu.) Piei drace, că-i boieriu!… Da bine-o mai duce!… parcă-i un hereseu. (Imitează vuietul ferescului.) Ian să-l trezesc. (Încet.) Cucoane, cucoane!… Nici se clintește măcar; îi dus pe ceea lume… Mări, să-i chiui la ureche. (Se apropie de Sandu și strigă tare la urechea lui.) U… u… u! cucoane Sandule!

SANDU (răsărind spăriet): Ho! mă… nu lăsa… ho!

GRAUR (în parte): L-am trezit.

SANDU: Ce vrei, măi hoțule?… Ce te-a lovit dă-mi chiui la ureche?

GRAUR (vorbind tare în toată scena): Cucoane, am adus un răvaș de la cuconu Tachi, văru dumnitale.

SANDU: Dă la Moldova? dă la vărul meu? Unde-i?

GRAUR: O rămas acasă.

SANDU: Cine? răvașul?

GRAUR: Ba, boieriu. Iaca răvașu.

SANDU: Adă-l astăzi și nu răcni așa, că nu te-alungă tatarii. (Deschide răvașul.) Ian să vedem ce-mi mai scrie cabazul cel de Tachi? Iar o fi ghidușii de-ale lui, că mai Pepelea decît el nici că s-a mai dat. (Citește:)

„Cu frățească dragoste, vere Sănduc.” (Vorbit.) Ha, ha, ha! din Sandu mă fac Sănduc. Tare-i sînt drag! (Citește:) „Îți trimit o căprioară ucisă de mine la vînat. S-o mănînci sănătos

Feciorul boieresc care ți-o aduce e. cam fudul de-o ureche și de ceealaltă. Grăiește cu el tare, dacă vrei să vă înțălegeți în vorbă.

Al tău văr iubitori,

Tachi.”

(Vorbit.) O căprioară! Aferim!… tocmai dă ziua Smărăndiței. (Tare, cătră Graur.) Unde-i vînatul, măi?

GRAUR (în parte): Vezi, dacă-i surd, cum răcnește!

SANDU (în parte): Măi! că surd îi, sărmanu! (Tare.) Unde-i căprioara?

GRAUR: O luat-o vătavu. (Se apropie de urechea lui Sandu și strigă.) O luat-o vătavu.

SANDU: Bine. Grasă-i? (La urechea lui Graur.) Grasă-i?

GRAUR: Ca de Crăciun. De-abie am putut-o aduce.

SANDU: Aferim! Ce mai face văru Tachi?

GRAUR: Șăde.

SANDU: Cum, șede?… bolnav în pat?

GRAUR: Ba sănătos pe pat.

SANDU: N-a zis c-a veni acilea?

GRAUR: Ba o zis.

SANDU: Cînd?

GRAUR: Ieri.

SANDU: A zis c-a veni ieri?

GRAUR: Ba o zis ieri c-o vini mîni.

SANDU (în parte): Ferească Dumnezeu dă surzi, că-ți vatămi peptul.

GRAUR (în parte): Am răgușit cu surdu ista.

SANDU: Să spui vărului că-i mulțumesc prea mult și că-l poftesc pe mîni la masă. Auzitu-m-ai?

GRAUR (în parte): Ei! ba nu.

SANDU (în parte): N-a auzit! (Mai tare.) Să spui stăpînu-tău că-i mulțumesc și că-l…

GRAUR: Și că-l poftești la masă pe mîni. Știu.

SANDU (mînios): Dacă știi, surdule, la ce mă faci să zic dă două ori?

GRAUR (în parte): Cică eu îs surd acu. (Pufnește de rîs.)

SANDU: Ce ziseși?