SCENA X

Cei dinainte, FLORICA

FLORICA (în parte): Tot acile-i moldoveanu?

GRAUR: Iaca și Florica!… Bine c-ai vinit și tu, să tragi în sorți… Cine știe, fa?… poate că ție ți-a cădea norocu. (Voiește s-o ia de mină.)

FLORICA (lovindu-l peste mînă): Șezi, mă. (Se apropie de dame și zice încet:) Masa-i gata.

SMĂRĂNDIȚA: Bine, bădică… dă-i lua o fată d-aci din sat, ai dă gîrid s-o duci peste hotar?

GRAUR: Hai, hai!… ba încă pe sus.

SMĂRĂNDIȚA: Da cum e p-acolo, pă la d-voastră?

GRAUR: La Moldova? la Moldova?… Dar n-ați auzit cînticu cel vechi care zice:

„La Moldova cea frumoasă,

Viața-i dulce și voioasă!

La Moldovei dulce soare,

Crește floare lîngă floare!”

SMĂRĂNDIȚA: Așa o fi, bădică; d-apoi vezi că și noi avem p-aci un cîntic ce zice:

„Dîmbovița, apă dulce,

Cine bea nu se mai ducel”

GRAUR: Nu zic ba, pentru că tot pămîntul românesc e un rai dumnezeiesc!… Însă la noi mai avem și alta.

TOATE: Ce?

GRAUR: O veselie mare!… O fală care o întinerit toate sufletele românilor.

TOATE: Da ce e?

GRAUR: Cum?… n-ați aflat vestea cea neașteptată?… Corona lui Ștefan-Vodă s-o găsit!

TOATE: Unde?

GRAUR: La Suceava, în mormîntu domnului!… Acum toată Țara Moldovii se simte mîndră și voioasă! Corona lui Ștefan cel Mare o ieșit din pămînt ca să încunune viitoriul țării!… Alta. nu se vorbește pe la noi… Ba încă este ș-un cîntic!

Mihail Pascaly (reprodus după I. Massoff, op. cit.)

TOATE: Îl știi?

GRAUR: Care român nu-l știe?

TOATE: Cîntă-ne-l să-l învățăm și noi, bădică.

GRAUR: Bucuros… Ascultați: corona moldovei

I

Pe a țărei noastre zare

O lumină crește-ncet!

Tot românul viu tresare

Ca din moarte înviet!

În genunchi toți cu sfială,

Fii acestui bun pămînt!

Căci lumina triumfală

Iesă dintr-un vechi mormînt!

TOȚI

În genunchi toți cu sfială,

Fii acestui bun pămînt!

Căci lumina triumfală

Iesă dintr-un vechi mormînt!

II

În acel locaș de pace,

În a morții vecinic somn,

De trei veacuri cine zace?

Ștefan, bravul nostru domni

În genunchi toți cu sfială,

Iată Ștefan cel slăvit,

Și corona-i triumfală

Ș-al său braț nebiruiți

TOȚI

În genunchi toți cu sfială,

Iată Ștefan cel slăvit,

Și corona-i triumfală

Ș-al său braț nebiruit!

O! coronă, ca și tine,

Noi în umbr-am fost perduți!

Varsă-n țară vii lnmine,

Să fim lumei cunoscuți.

În picioare toți cu fală!

Saltă, saltă, țara mea!

Căci corona-ți triumfală

Iar pe frunte-ți va ședeai

TOȚI

În picioare toți cu fală!

Saltă, saltă, țara mea!

Căci corona-ți triumfală

Iar pe frunte-ți va ședeai

TOȚI (cu entuziasm): Ura! ura! ura!

(În timp ce corul cîntă, doi lachei aduc din pavilion o masă bogată, o așează aproape de uși și iesă. Țăranii se retrag prin fund și iesă.)

GRAUR (urmărind țăranii pănă în fund, fără a vedea masa): Hai, mergeți de-acum din sat în sat și cîntați Corona - Moldovii, ca să se bucure românii de-o veste așa de bună.

FLORICA (către dame, încet): Coconițe, iată masa.

SMĂRĂNDIȚA: Poftim la dînsa, sorioare.

GRAUR (viind în scenă și dînd cu ochii de masă): Iaca, mă!… Ce masă împărătească!… Pentru cine-i masa asta, fa?

DAMELE: Pentru noi.

GRAUR: Pentru voi? ha, ha, ha… Mînca-v-aș de vii, că hître mai sînteți!… Da unde s-o mai dat așa praznic pentru de-alde voi?

SMĂRĂNDIȚA: Nu crezi?… Poftim la dînsa.

GRAUR: Cum?… Eu sa mă pun la masă boierească, ca să pat vro pacoste?… Ba, leliță, ba.

SMĂRĂNDIȚA: Atîta pagubă dacă nu primești. Noi n -avem teamă… Hai, sorioare, să mîncăm. (Damele se îndreaptă spre masă.)

GRAUR (căutînd să le oprească): Ian șideți binișor, fa, și nu v-apucați de pozne, c-or da boierii peste voi, șî-n loc de bucate, îți mînca o calcavură de cele tătărăști.

SMĂRĂNDIȚA: Calcavură?… ha, ha, ha… Ce-i aia?

(Damele se așează împregiurul mesei.)

GRAUR: Iaca, frate, că ele nu șuguiesc!… Se așează ca la masa lor!… Fa, nu glumiți cu dracu!

DAMELE: Bune bucate!

GRAUR: Ș-așî-și mănîncă ca dintr-a lor!… Mare ești, Doamne!… Înc-așa fete obraznice…

SMĂRĂNDIȚA: N-auzi, flăcău, cum te cheamă?

GRAUR: Graur!

SMĂRĂNDIȚA: Dacă ești graur, vină dă-ți mănîncă nu- mele fript.

GRAUR (apropiindu-se): Da ce?… poate c-aveți și grauri fripți?

SMĂRĂNDIȚA (arătînd un talger plin): Avem; privește aci.

GRAUR: Că bine zici!… Și buni-s, fa?

SMĂRĂNDIȚA: Dă minune… Vii la masă, ori ba?

GRAUR: Oare?… Mări ce-atîta! Ce-or păți ele, oi păți și eu… Curaj, Graure!… Iată-mă-s că viu.

(Merge de se pune în capătul mesei cu dosul spre pavilion.)

TINCUȚA (încet Smărăndiței): Smărăndițo, iată-l că vine.

SMĂRĂNDIȚA: Las’ să rîdem.

TINCUȚA: Dar dă ne-a vedea moș Sandu?

SMĂRĂNDIȚA: A rîde și el.

GRAUR: Florico, tu nu mănînci?

FLORICA: Nu.

GRAUR: Nu?… Pentru ce, suflețele?

FLORICA: Nu mi-i foame.

GRAUR: Poate că te-ai săturat cu mălai?… Și eu înc-am îmbucat o fălie, dar de praznic nu mă dau în lături. (Căutînd pe masă.) I! tătucă, ce de mai bunătăți!… Nici nu mai știu ce sînt și din care capăt să încep… Mămăligă nu-i, nici brînză zburată?

SMĂRĂNDIȚA: Ce mămăligă?… Na mai bine zalatină.

GRAUR: Cum ai zis?…slatină?… Adă și slatină, ce-a fi aceea.

DAMELE: Vrei și sardele, și pate-froid, și biftec?

(Îi umple talgerul.)

GRAUR: Vreu, vreu de toate… Puneți cole să-mi fac un balaniș-balmuș ca la cumătră… povestea țiganului.

TINCUȚA: Vrei și. saleam? …

GRAUR: Alechim-saleam?… bucate turcești?… Cum nu?… adă și alechim-saleam.

SMĂRĂNDIȚA (dîndu-i un gavanoșel cu muștar): Na și dă asta că e bună.

FLORICA (rîzînd, în parte): Îi dă muștar coconiță… Să vedem ce-a. face?

GRAUR (luînd gavanoșelul): Dulce-i mîncarea asta?

SMĂRĂNDIȚA: Dulce.

GRAUR: De-i așa, am să-nghit ca o lingură de masă, să mi se. dreagă pofta. (Ia o lingură de muștar și o bagă în gură.) Valeu! mămulica me, că iute-i!… Valeu!… mă arde, mă arde la inimă!… Apă, apă… Ba nu… vin, vin.

(Damele, rîzînd, îi întind pahare cu-apă.)

DAMELE: Na, na.

FLORICA (dîndu-i un pahar cu vin): Na, bea curînd. (În parte.) Sărmanu băiatu!

GRAUR (după ce a băut): A! m-am mai potolit!… (Cătră Smărăndița.) Așa ți-i gioaca, fa?… Ei! las’ că te-oi drege eu după masă… Cît pe ce era să-mi saie ochii din cap… Oi fi roș ca un rac.

SMĂRĂNDIȚA: Lasă, Graure, că mai frumos ești așa.

GRAUR: Oare?… Așa să fie, Florico?

FLORICA: Parcă ești un buhai dă baltă.

GRAUR: De cei care fac bu, u, u, u, la soare? (Rîde.)

(Toți rîd cu veselie.)

SMĂRĂNDIȚA: Ia ascultă… Na un pahar dă vin dă Odobești… Be-l în sănătatea noastră și ne cîntă ceva.

DAMELE: Dar, dar; cîntă-ne ceva.

GRAUR: Bucuros… Am să vă cînt un cîntic din vremea lui Tata Noe care-o discoperit via… Adă păharu-ncoaci, și să trăiți la mulți ani precum doriți!… Ascultați, și să faceți toate ca mine.

I

Tata Noe cel bătrîn

Fost-a fost pui de români

El a născut veselia

Căci a descoperit via!

(Bale încet cu un cuțit peste pahar de-și împreună astfel cînticul.)

Să-l slăvim,

Să-l cinstim

Tot cu vin,

Cu pelin,

Și voios

Și frumos

Să-nchinăm,

Să cîntăm.

TOȚI

(în cor)

(bătînd cu cuțitele fn pahare)

Să-l slăvim,

Să-l cinstim

Etc. etc. etc.

II

Cînd potopul s-a vărsat,

Toți cei răi s-au înecat!

Vra să zică, sorioare,

Cine-i rău de apă moare!

Însă eu

Sînt bun, zău!

Și voiesc

Să trăiesc

Bînd voios,

Bucuros

Vin, vin, vin

Și pelin!

TOȚI

(în cor)

Însă eu

Sînt bun, zău

Etc. etc. etc.

GRAUR (bînd): Ei!… noroc bun să deie Dumnezeu!… și la anu cu bine!… Să vă văd pe toate măritate tot cu flăcăi ca mine! (Chiuie, bea paharul pe jumătate și rămășița o aruncă peste cap în obrazul pitariului Sandu ce iesă din pavilion.)

SANDU (arătîndu-se la ușa pavilionului)’. Cine urlă așa acilea? (Primind paharul de vin in obraz.) Carnacsî! damele (văzînd pe Sandu, se scol degrabă de la masă și fug prin grădină, in culisele din stingă, în fund, strigînd): Voilà mon oncle! Sauve qui peut! Sauve qui peut!

GRAUR: Ce chiper? ce chiper?… Stați, fa… Ce-ați pățit?