SCENA XIV

DAMELE, FLORICA, GRAUR

GRAUR (în parte): Iaca cucoanele!

SMĂRĂNDIȚA: Ce este dă alergați așa?

FLORICA: Ia, nebunu ăl dă Graur vrea să mă prinză.

GRAUR: Ne giucam de-a baba-oarba. (În parte.) Să mă fac că nu știu de-s cucoane, ori ba?

SMĂRĂNDIȚA: De-a baba-oarba?

GRAUR: Știți ce, fa?… Hai să ne giucăm cu toții de-a baba-oarba ca să rîdem.

TOATE: Noi, cu tine?

GRAUR: Voi, cu mine, d-apoi cum?… Eu mi-oi lega ochii, și pe care-oi prinde-o, oi săruta-o și-oi lua-o de nevastă. (În parte.) Mare minune-ar fi să prind o cuconiță.

SMĂRĂNDIȚA (încet, cătră prietinele ei): Ce ne pasă?… Hai să ne jucăm.

GRAUR: Ei! vreți?

SMĂRĂNDIȚA: Vrem. (Dînd o batistă Floricăi.) Na, Florico, leagă-i ochii.

FLORICA: Vină-ncoa, Graure. (îi leagă ochii strins.)

GRAUR: Iată-mă-s. (încet, Floricăi.) Nu strînge tare, Florico… doar oi prinde-o duducă.

FLORICA: Degrabă ți-a fi?… Ia așa.

GRAUR: Valeu! că-mi plesnesc ochii!… Gata sînteți?

TOATE: Gata.

GRAUR: Cruce-agiută!… Să te văd, Graure, băiete!… acu să-mi vînezi cum se cade. (Damele se pun în rînd pe lîngă Graur și-l gîdile pe la nas și pe la urechi cu paie.)

GRAUR

(căutînd cu brațele întinse):

Baba, baba-oarba…

Unde-mi este roaba?

Brațele să-ntind

Roaba s-o cuprind.

(Apărîndu-se ca de muște.) Hîș, muscă… nu mă gîdili la urechi.

DAMELE

(alergînd vesele împregiur)

Roaba dacă-i prinde,

Capul ți-i aprinde.

Roaba-i ici, colea,

Ia-te după ea!

(Împreună.)

GRAUR

Baba, baba-oarba… etc.

DAMELE

Roaba dacă-i prinde… etc.

GRAUR: Cine mă gîdile pe la nas? (Strănută.) Să-mi fie de bine!

(Sandu se arată la ușa pavilionului. Damele, cum Îl zăresc, zic: „Voilă l’oncle, fuyons vite”, și se fac nevăzute pe furiș, în stînga.)