SCENA II

ION, EGOR (vine din fund de-a stînga și aduce grilage de fer pentru balcon)

EGOR (în fund): A! cito ti tam?… barabancic?… harașo!

ION: A! d-ta ești, pan Egor?

EGOR: Da, da, eu, pan Ivan.

ION: Ți-am mai spus că nu mă cheamă Ivan, că doar nu-s lipovan ca tine.

EGOR: A! dușinca Ivanușca!… nu cheamă la tine Ion?… no, Ion po lipovanțchi… Ivan.

ION: Nici Ion, nici Ivan… m-ai înțăles?

EGOR: Niet Ion, niet Ivan?… a cito?

ION (cu mîndrie): Gion!

EGOR: Gion. (Rîzînd.) A! pojalosti, dușinca moia… Gion niet hristian.

ION: Puțin îmi pasă. Stăpînu-meu, cuconu Dumitrachi Ghiftui, mi-o poroncit să mă numesc de-acum înainte Gion… pentru că sînt giocheu.

EGOR: Cito? ciocoi?

ION (mînios): Giocheu, măi… mere murate…

EGOR: Înțăles… ciocoi… harașo, harașo… Dar să lăsăm vorba asta, că n-am vreme de perdut. Am venit de la Tîrgu-Frumos ca să așăd ostrețile aiste la balcon. Pot să m-apuc de lucru?

ION: Poți. Hai, așază-le mai degrabă, că, zău, cînd gîndesc că balconu-i fără ostrețe… mă umflă spaima.

EGOR: Pentru ce, pan Gion?…

ION: D-apoi n-ai văzut că casa-i zidită chiar pe malul iazului, încît de-ar căde cineva din balconu ista… (arată balconul) s-ar duce de-a dreptul în împărăția broaștelor?

EGOR: No… mai bine… că ar învăța a cînta (face ca broaștele), și ar da conțert la fteatru.

ION: Ian las, pan Egor, că nu-i de șuguit cu iazu ista.

EGOR: Da adînc îi?

ION: De trii stînjini!… mai ales cole sub balcon… zice că n-are fund. Hai, mergi de pune ostrețile, ca să nu se întîmple vro primejdie… (În parte.) Boierii s-o cam chefăluit ș-ar pute foarte lesne să facă huștiuliuc…

EGOR: Aista-i balconu cu pricina? (Arată în stînga.)

ION: Ie sama bine să nu cazi.

EGOR (ieșind pe balcon): Ni boissa.

ION: Să mai văd ce fac boierii. (Merge la ușa salonului celui mic și privește înîntru.)

EGOR (in balcon, bocănește tare și cîntă):

Ia, țiganca maladaia,

Paulița mastavaia,

Zniaiu varajiti. (bis)

Palajiti denche vrucicu

Palajiti barin vrucicu,

Zniaiu varajiti. (bis)

ION (alergînd la ușa balconului): Taci, măi omule, că asurzești boierii. Nu poți să pui ostrețile făr-a bocăni?

EGOR: Niet.

ION: Ei, las’ dar, pănă s-or scula boierii de la masă.

EGOR (viind în scenă): Harașo… harașo.

(Se aude iar în salonul cel mic chiote de veselie și corul de la începutul scenei I.)

Prietini buni, să bem și să mlncăm.

Căci poate mîni vom dă de ceas amar!

Etc. etc. etc.

EGOR (căutînd pe fereasta ușei salonului): A! bojî moi! că nu sînt și eu cu dînșii, să facem la mine glu, glu, glu.

(Se aude în salon glasul lui Ghiftui, strigînd: „Gion! Gion! adă șampanie”.)

ION: Îndată, cucoane. (Deschide ușa salonului și intră în el.)

(Se zărește în salonul cel mic o masă încunjurată de Ghiftui Hagi-Flutur, Acrostihescu etc.)

EGOR (vine pe gînduri în fața scenei): Uvîi! uvîi! dacă n-aș fi pățit ce-am pățit, acum aș ave și eu casă și masă! aș ave și eu cai și trăsură… ca mai înainte. Aș fi tot birjar… iar nu negustor de harbuji și de ferării în Tîrgu-Frumos!

(Arie lipovenească)

Uvîi!’uvîi! ce-am pățiț!

Cînd eram birjar vestit,

Toată ziua mă primblam…

Cuconaș parcă eram!

Dar acuma calc pe jos,

Glodul din Tîrgul-Frumos!

Vînd căldări, harbuji, zămoși,

La tîrgoveții-frumoși!…

Frumoși… frumoși… vorba vine, pentru că-s din Tîrgu-Frumos… dar almintire… (Stă puțin pe gînduri.) Boji moi!… acu un an eram la leș… birjar la ulița mare. Avem o droșcă de Brandmaier și doi cai iuți ca chiperiul: unu Malerchi și celalt Ichim!… cînd le strigam: paidi Malerchi… jidanii de pe uliță zice avei... Toți cuconașii vra să se primble cu Egor la Copou și-mi plăte cîte trii sorocovovția pe ceas… dar mai ales unu cu plete lungi… care socoteam că-i cuconaș… și el era un coțcar… După ce m-o purtat pe datorie două luni… o fugit, fără să-mi plătească… Ah, ti padleț cuconaș!… de l-oi prinde vrodată, am să-l satur de droșcă… să-i trag o hurducătură… s-o pomenească!…

(Arie lipovenească)

Am să-l ieu la hățuit

Ca pe-un cal rău, nestrunit;

Și din bici pocnind mereu.

Chiar la goană am să-l ieu.

Iar din trupul său cu frac

Un răbuș mare-am să-mi fac,

Ca să-nsemn c-un par uscat

Cîte ceasuri l-am primblat.

Da mai pe urmă încă ce-am mai pățit c-o madamă de la fteatru… una madam Panchița… A! boji moi! ce ochi de drac ave!… cînd căta la mine îmi căde frîile din mînă!… ea umbla tot cu mine zi și noapte și cînd îi pomenem de parale…

Îmi zicea Egoraș… Egoraș!… cînd o auzem, mă făcem turtă dulce!… Într-o zi, după ce-o primblasem vro trii luni pe datorie, merg la dînsa ca să facem socotelile, ș-o găsăsc plîngînd… no… dac-am văzut-o plîngînd… mi-o vinit noduri în gît ș-am început și eu a plînge. (Scoate basmaua și-și șterge ochii.) Era datoare c-o sută de galbini în tîrg și n-ave cu ce să scape de execuție… eu, bun la suflet și prost la minte, am alergat degrab’ acasă, am pus amanet tot ce-avem, droșcă, hamuri, cai, ș-am adus suta cea de galbini madamei Panchiț, ca s-o agiut la nevoie… Cînd m-o văzut, mi-o sărit în gît și m-o sărutat… A! dușinca Panchiț!… Pauliț Panchiț!… a doua zi o fugit și ea… s-o făcut nevăzută!… și de-un an de zile acum, nici n-am auzit de dînsa… (Bâtîndu-se cu pumnul peste cap.) Na! ti scatina… așa, am prăpădit tot ce-am avut ș-am agiuns a vinde harbuji și pește sărat în Tîrgu-Frumos.

(Arie lipovenească)

Bojî moi! ce păcat

Dac-ajungi amorezați

Te dau toate de sminteală

Ș-apuci hoisa-n loc de ceală!

Droșcar bun chiar dacă ești,

Drumul ziua-ți rătăcești.

Și tot ieși mereu din cale,

Și te duci mereu devale.