SCENA V
HAGI-FLUTUR, ACROSTIHESCU, trei prietini, GHIFTUI (vine în urma tuturor)
(Ghiftui merge liniștit de se pune pe canape. Ceialalți se apropie vesel de oglindă și se grupează în fața lui.)
(Arie „Haideți, frați, să trăim bine”)
TOȚI
(afară de Ghiftui)
Haideți, frați, să trăim bine,
Să trăim noi intre noi,
Luînd vremea precum vine
Și rîzînd de-orice nevoi.
FLUTUR
Vai de-acel care nu știe
Tinereț-a prețui!
Eu, trăind în veselie,
Păn’ la moarte-oi chiui
Hai, hai…
TOȚI
Haideți, frați… etc. etc.
GHIFTUI (cu tristeță): Ba că chiar… ați vorbit de v-ați prichit!
FLUTUR: Da ce?… iar te-o apucat năbădăicile, vere Ghiftui?… iar ți s-o înecat corăbiile?…
GHIFTUI (apropiindu-se de ceialalți): Ba nu… Zău nu, fraților… vă înșălați… Îs tare vesel… atîta numai că mi-i urît!
FLUTUR: Ce fel? ce fel ți-i urît… după ce-am deșărtat zece butelci de șampanie, pentru ca să sărbăm ziua ta?… ce dracu?… ai băut cît șăpte și mai ai obraz să te jăluiești… zici că ți-i urît?…
GHIFTUI: Mi-i urît cît opt… (Oftînd.) A! voi nu știți ce-i urîtul! Ce boală grozavă-i!…
ACROSTIHESCU: Nu știm?… Ia așteaptă… (Scoate din buzunar un volum manuscris și caută filele.) Aurora… La mormîntul ei!… Odă la împăratul… Odă la șahul… Odă la craiul…
FLUTUR (încet lui Ghiftui): Iar o să ne lovească-n cap c-o poezie.
ACROSTIHESCU: Iată:… ascultați. (Citește declamînd.)
„Urîtul e un demon ce-alungă omenirea
Cu chinuri nesfîrșite, cu pas neîncetat ;
El stînge-n sîn speranța, gonește fericirea,
Și-n locul lor depune dezgustul nempăcat!
Amar de acel suflet pe care el atinge!…”
GHIFTUI: Și celelalte… bravo, Acrostihescule!… de cînd faci ode pe la cei mari, n-ai nimerit niciodată așa de bine…
FLUTUR (încet lui Ghiftui): Nu-s de dînsul…
GHIFTUI: Cu adevărat că urîtul îi un demon fără milă care mă gonește zi și noapte și mă face să mă cred mort de viu.
FLUTUR: Te gonește?… gonește-l și tu…
GHIFTUI: Da cum?… prin care chipuri?
FLUTUR: O mie ș-o sută… Nu ești bogat?
GHIFTUI: Bogat… bogat…ș-apoi?… dacă-s bogat… ce-mi folosește?… Tot asta mi-o aruncați în obraz… că-s bogat… că am zece mii de galbini venit..
FLUTUR: Zece mii de galbini!… auzi?… și-ncă se mai fasolește?
GHIFTUI: Nu mă fasolesc, frate… Știu că sînt creștini care trăiesc cu mai puțin… d-apoi… nu-i totul să ai bogăție…
FLUTUR: Ba-i tot… dacă nu mă crezi… Întreabă lumea-ntreagă.
ACROSTIHESCU (declamînd)
„Ce este bogăția? un vis, o nălucire!
Chiar o nimică toată… un fulger, o lucire,
O himeră…”
FLUTUR (împingînd pe Acrostihescu): Mări, du-te-n colo cu himera ta, smintitule… auzi?… zece mii de galbini o nimica toată!… șuguiești, vere?… zece mii!… dacă eu cu suma asta fac pe dracu-n patru… Zece mii de galbini!… Kirie eleisonf… ș-apoi încă i-i urît?… dă! pas de nu crede că soarta-i oarbă…
GHIFTUI: Ce să fac?… așa mi-i firea.
ACROSTIHESCU (declamînd)
„Firea ta îi o tirană,
Îi o aprigă dușmană!
Trebuie de gliei s-o freci
Și-n vin s-o îneci!”
FLUTUR: Ai auzit?… iaca un chip minunat ca să-ți lecuiești boala.
GHIFTUI: În zădar!… Am cercat de toate și n-am nimerit… Am întrat în slujbă, acu patru ani…
FLUTUR: Tronc, Marico?… ai și găsit chip… Ce slujbă?
GHIFTUI: Dicanicească!… Am văzut cu adevărat multe lucruri de rîs… dar degeaba!… n-am rîs nici măcar de-o lițcaie.
FLUTUR: Cred și eu… pas de pitrece cu haz cînd auzi toată ziua: „Cătră cinstita giudecătorie!… așa precum și în urmarea celor mai sus pomenite… jăluitorii… la fața locului… făcîndu-se sprafcă… și întorcîndu-se cu natpis…”
GHIFTUI: Și celelalte… trii coli întregi, fără punt și fără comă… Mi-am dat dimisia după o lună de zile ș-am început a alerga prin adunări, prin baluri, să caut distracții…
FLUTUR: Ei!… și n-ai găsit?
GHIFTUI: Am găsit pretenții și etichete, care mi-o tăiet deodată tot gustul de pitrecere… Cei mai mulți s-adună, nu ca să pitreacă, dar ca să critice… ș-apoi ce critici?… tot acele și iar acele, care le-am auzit cu șăse ani mai înainte… De este vrun bal?… societatea se-mparte-n două… damele de-o parte și cavalerii de alta, parcă de-abia s-ar cunoaște… zice că-i de bonton… și cînd se-ncepe giocul, cei mai mulți din cavaleri se duc de se pun la cărți.
(Arie „Azi cu o pelițiune”, din „Muza.”)
Deși damele-s plăcute,
Vesele, bine crescute;
Deși joacă lin, ușor,
Și insuflă dulce-amor;
Lor le sînt azi preferate
Patru dame… cam ciudate
Care-aduc la cărți noroc
Și pe care toți le joc. (bis)
FLUTUR: Înțăleg… dama de cupă, de pică, de caro…
GHIFTUI: Doamne! priceput ești, vere Hagi-Flutur!
FLUTUR: Așa-s din născare, vere Ghiftui.
ACROSTIHESCU (declamînd)
„Prostia din născare
Nici un leac nu are!”
FLUTUR: Iaca, mă! da aista de unde-o sărit cu poeziile lui cele șchioape?
ACROSTIHESCU (supărat): Ia ascultă, mâi vere… nu te-atinge de cele sfinte.
FLUTUR: Care sfinte, mă?
ACROSTIHESCU: Așa să știi. Poezia este-o artă sfîntă… o fiică cerească.
FLUTUR: Apoi dacă-i o fiică cerească, n-o face să umble cu colinda la sărbătorile unora și altora… m-ai înțăles?…
ACROSTIHESCU (în parte): Bestie incapace!
FLUTUR (in parte): L-am pocnit în pălărie! (Cătră Ghiftui.) Ș-așa, vere Ghiftui, nu-ți uita vorba!
GHIFTUI: Ce vorbă?
FLUTUR: Zicei că n-ai putut scăpa de urît nici în societățile leșului… mare minune!… da eu rîd cît șăpte… pitrec… gioc… fac curte, într-un cuvînt, trăiesc… și gust dulceața tinereții.
GHIFTUI: De cîți ani ești?
FLUTUR: La Crăciun împlinesc 45 de ani… și cei mulți înainte.
GHIFTUI: Ce tînăr fericit!… eu am îmbătrînit de tot…
FLUTUR: Auzi, bătrîn de 36 de ani!… (În parte.) Îi cam smintit.
GHIFTUI (desperat): Vina me-i dacă nimic nu-mi mai place pe fața pămîntului?… dacă nimic nu mai trezește-n mine-o singură bătaie de inimă?… am făcut voiajuri, și-n loc de-a mă mira ca alții de minunile ce-ntîlneam în calea mea, mi-era greu de ele…
(Arie din „Chirița”: „Acest tîrg ce-i zic în lume”)
Cei mai mulți din călători
Se socot că sînt datori
De-orice lucru-a să mira
Și-n veci gurele-a căsca.
Ca și ei în drumul meu
Am căscat gura mereu…
FLUTUR
De mirare?
GHIFTUI
Nicidecît…
Ci de somn și de urît.
ACROSTIHESCU (furios): Cum?… În fața minunilor civilizației ai putut sta rece și nesimțitor ca o marmură?… nu ți s-o înflăcărat imaginăciunea?… nu?…
GHIFTUI: Nu… dar trupul mi s-o ostenit de-agiuns… Am șezut patru ani în străinătate ș-am cercat să fac amoruri…
FLUTUR ȘI ACROSTIHESCU: Ei?…
GHIFTUI: N-am găsit nici o distracție în ele… Toate amorurile samănă unu cu altu… nu-i tanda și-i manda… Începi a face curte… madama se cam supără deodată… apoi se-mblînzește, ș-apoi nu mai poți scăpa.
FLUTUR: Poate c-așa să fie pe-acolo, pe unde-ai colindat tu… dar pe la noi… slavă Domnului!…
GHIFTUI: în sfîrșit… sînt omul cel mai nenorocit din lume!… ori încotro mă-ntorc, dau de urît… În dreapta urît… (arată pe Flutur) în stînga urît… (arată pe Acrostihescu). O!… viața-i nesuferită pentru mine!… trebuie să fac ceva, ca să scap de dînsa…
ACROSTIHESCU: Cum?… ai avea de gînd a te sinucide?
GHIFTUI: Poate… dar păn-atunci voi, care-mi sînteți prietini, nu puteți discoperi ceva care să-mi înfierbînte sîngele… să-mi zburlească chica în vîrful capului?… Am trebuință să ies din letargia-n care mă aflu… am nevoie de zguduituri… de…
ACROSTIHESCU: De emociuni?…
GHIFTUI: Precum zici.
ACROSTIHESCU: Știi una?
GHIFTUI: Ce?
ACROSTIHESCU: Fă-te poet…
GHIFTUI: Foarte mulțămesc.
FLUTUR (cu esplozie): Știi alta?
GHIFTUI: Care?
FLUTUR: Mi-o vinit o idee.
GHIFTUI (căutînd lung și cu mirare la Acrostihescu): Mare. minune!… ..
FLUTUR: Însoară-te.
TOȚI: Bravo… bună idee.
GHIFTUI (după puțină tăcere): Știi că-i nouă ideea asta?… Nu-mi trăsnise niciodată prin cap… (Cu lene.) Așa-i… d-apoi trebuie să caut, să cercetez, să aleg… și n-am curaj să m-apuc de-asemine catagrafie…. Nu zic… dac-aș ave vro femeie la îndămînă.
FLUTUR: Ce te-ngrijești degeaba?… lasă-te la noroc.
GHIFTUI: Cu adevărat… femeia care mi-a ieși înainte… o ieu, mă cunun… cum o da Dumnezeu… De-oi păți ceva, atîta pagubă… o mai pățit-o și alții… Bravo, vere Hagi-Flutur!… bravo!… ai rareori idei, dar și cînd îți vine cîte una, încalte-i gogonată. (Rîzînd.) De mult n-am rîs așa cu chef.
TOȚI: Semn bun, vere…
GHIFTUI
Într-un noroc! de-acum ce-a fi să fie!
Cu ochi închiși voi astăzi să mă-nsor.
Nici mă-ngrijesc de fac o nebunie,
Căci de urît tot era ca să mor.
CEIALALȚI
Într-un noroc! de-acum ce-a fi să fie!
Te sfătuim chiar astăzi să te-nsori.
Nu te-ngriji că faci o nebunie,
Căci de urît tot era ca să mori.
(Ion intră și se oprește la ușa grădinei în fund.)
ION: Cucoane, o sosit o trăsură cu poștalioni la scară.
GHIFTUI: Cine-i?
ION: O cucoană… doamna Ferchezanca…
GHIFTUI: Ferchezanca?… n-o cunosc… de. unde-i?
ION: N-am întrebat-o..: dar mi-o spus că dorește să vorbească cu d-ta.
GHIFTUI: Văduvă-i?
ION: Nu știu.
GHIFTUI: Du-te de-o-ntreabă… De-a fi văduvă, poftește-o-n casă… iar de-i măritată, spune-i să-și caute de drum.
ACROSTIHESCU: Ce zici, domnule Ghiftui?… o damă!…
GHIFTUI: Ai dreptate… (Lui Ion.) De-a fi măritată, spune-i că n-o pot primi… că m-o lovit damla și-mi pun lipitori. (Ion iesă.)
TOȚI: Damla?… ce idee!…
GHIFTUI: Mă feresc de femei măritate, ca de tămîie…
FLUTUR: Iaca dracu! (în parte.) Îi lipsește-o doagă…
GHIFTUI: Îs sătul de amoruri… măritate păn-în gît.
FLUTUR: Zi încalțe că ești ghiftuit, ca să știm de ce te numești Ghiftui.
GHIFTUI: Hai… lăsați-mă singur cu dînsa… Duceți-vă în grădină.
FLUTUR: Da ce-ai de gînd să faci?
GHIFTUI: De-a fi văduvă… o disvăduvesc și mă disholteiesc totodată, nu mai tîrziu decît astăzi.
TOȚI: Vivat!… Noroc bun, vere!…
TOȚI
Într-un noroc! de-acum… etc. etc.
(Iesă prin fund cu toții, afară de Ghiftui.)
