SCENA VI

ION, GHIFTUI, FERCHEZANCA

ION (deschizînd ușile din fund): Doamna Ferchezanca! (Iesă.)

GHIFTUI (în parte): Se vede că-i văduvă…

FERCHEZANCA (intrînd): Bonjur… Cu domnul Ghiftui am cinste să vorbesc?

GHIFTUI (în parte): Frumușică. (Tare.) Dar, doamna me… Prin care întîmplare?…. Mă iartă, mă rog… ești văduvă?

FERCHEZANCA (închinîndu-se): În toată forma.

GHIFTUI (cu mulțumire): A!… Prin care întîmplare am plăcerea de-a primi vizita d-tale?… Poftim, mă rog… (Îi arată scaunul de lingă oglindă și merge în fund de-și aduce unul pentru el.) Poftim…

FERCHEZANCA: Merci…

GHIFTUI: Da’ mă rog… (Se pun jos amîndoi.)

FERCHEZANCA: Domnule, iată pricina în două cuvinte.

GHIFTUI: Te-ascult cu toată luarea-aminte. (În parte, pipăindu-și pulsul.) Curios lucru!… păn-acum nu-mi pricinuiește nici un efect.

FERCHEZANCA: Ai auzit negreșit, domnul meu, că stăpînirea, voind a veni în ajutorul locuitorilor ce și-o perdut boii în iarna trecută, o hotărît a să face în țară o subscriere în folosul lor…

GHIFTUI: Prea frumos!…

FERCHEZANCA: Toți patrioții s-o grăbit a răspunde la îndemnul stăpînirei ș-a lua parte la subscriere…

GHIFTUI: Cum?… a lua parte?

FERCHEZANCA: Vrei să șuguiești, domnule?

GHIFTUI (serios): Ba mă iartă. Nu șuguiesc niciodată.

FERCHEZANCA: Gustul filonichie n-are… Toți patrioții s-o grăbit dimpotrivă a mări subscrierea cu daruri generoase.

GHIFTUI: Mă miram și eu…

FERCHEZANCA: Și fiindcă d-ta ești cunoscut ca un om iubitor de oameni… ca un patriot…

GHIFTUI: Aș!… și eu îs cunoscut de patriot?… mare poznă!… nici prin gînd nu-mi trecea… Se vede c-o început a fi belșug în țară despre tagma patrioților?… Slavă ție, Doamne! că mare secetă o mai fost vro cîțiva ani!…

FERCHEZANCA (cu entuziasm): Cine nu-i patriot în ziua de astăzi!… Nădăjduiesc dar, domnul meu, că vei binevoi a contribui și d-ta la binefacerea obștească… De aceea, trecînd pe la moșia d-tale, am luat îndrăzneală… ghiftui:. Ce se potrivește… (în parte.) Frumos vorbește! (Tare.) D-ta ești însărcinată cu subscrierea în ținutul nostru?

FERCHEZANCA: M-o poftit ispravnicu să-l agiut în treaba asta, ș-am primit cu mare bucurie.

GHIFTUI: Nu mă-ndoiesc dar că prin mînile d-tale suma subscrierii trebuie să-nflorească și să deie roadă bună… Ș-așa, mă rog, zicei că ești văduvă?…

FERCHEZANCA: Eu?… mi se pare că nici n-am pominit…

GHIFTUI: Văduvă!… plăcută poziție pentr-o femeie!…

FERCHEZANCA: Mai plăcută, nici că. se dă.

(Arie din „Scara miței”’. „Ca să fii cucoană mare”)

Cînd ești fată, fată mare,

Nu poți face nici un pas

Făr’ s-auzi de la spinare

A bunicăi dulce glas:

(Imitînd o babă.)

„Ba șezi mai dreaptă,

Șalu-ți îndreaptă,

Ba drege-ți fusta; fii mai cu foc.”

Și de-ntîmplare

Dacă cutare

Îți face curte… auzi pe loc:

„Soro, vorbește;

Soro, zîmbește;

Fă-ți ochii galiși să-i amețești.”

Ce necaz mare!

De supărare

Ești, zău, în stare să-mbătrînești! (bis)

GHIFTUI: Așa-i cît ești în casa părintească!… Dar după ce ieși odată din cușcă… după ce te măriți?…

FERCHEZANCA: După ce te măriți… altă bele!… ai scăpat de bunică și dai…

GHIFTUI: Peste bun?

FERCHEZANCA: Ba peste nebun… peste bărbat care-ți face zile fripte….

GHIFTUI: Care vra să zică, d-ta ești cît se poate de fericită de-a fi văduvă.

FERCHEZANCA (cu entuziasm): Ce este mai dulce decît libertatea!… Ce este mai plăcut decît a nu atîrna de nime!

GHIFTUI: Și… de mult… te bucuri de văduvie?…

FERCHEZANCA: De-abia de cîteva luni… Mai dăunăzi am scăpat de negru.

GHIFTUI: După cît am aflat… parcă sîntem megieși cu moșiile?

FERCHEZANCA: Cale de-un ceas unu de altu. Am o răzășie unde șăd cu multă plăcere… fiindc-acolo am îngropat pe soțul meu…

GHIFTUI: Înțăleg… te îndeletnicești cu vecinica lui pomenire.

FERCHEZANCA: Ba nici gîndesc… O murit? să-i fie de bine și Dumnezeu să-l ierte!…

GHIFTUI: Se vede că nu ți-o fost drag… peste măsură.

FERCHEZANCA: Ba, zău, nici chiar păn’ la măsură… Bietu Ferchezanu era bătrîn, uscat și scurt ca Statu-Palmă… adică, să nu bănuiești…

GHIFTUI (zîmbind): Nicidecum.

FERCHEZANCA: L-am cunoscut la leș… vinea adeseori la bunică-mea de giuca concina… Pune-te în locu meu, cucoane Dumitrachi… el era boier… avea trăsură… și eu n-aveam altă zestre decît un car de nuri…

GHIFTUI: Puțin lucru…

FERCHEZANCA: Ce fel puțin?

GHIFTUI: Vreu să zic, că-n veacul nostru… nu se cere zestre de nuri… ci zestre de bani.

FERCHEZANCA (oftînd): În rele vremi am agiuns!… într-o zi, răposatu aducîndu-mi o ocă de castane zăhărite, două ocă de corăbiele și trii ocă de migdale amare…

GHIFTUI: Bre!… se vede că era cofetar?…

FERCHEZANCA: Ba nu… dar căuta să mă-ndulcească, pentru ca să-l ieu de soț…

GHIFTUI: Și te-o îndulcit?

FERCHEZANCA: Cum nu, păcatele mele, dac-avea moșie… trăsură?…

GHIFTUI: N-am ce zice… dac-avea atîtea avuții…

FERCHEZANCA: Adică… le-avea… le-avea… așa vine vorba.

GHIFTUI: Cum?

FERCHEZANCA: Bietu Ferchezanu era brașovan și-mi spusese brașoave.

GHIFTUI: Elei!

FERCHEZANCA: Mai brașoave!… giudecă însuți… Moșia lui cea vestită era o răzășie fără locuitori, și trăsura… o corabie a lui Noe… fără cai.

GHIFTUI: N-avea nici cai?… care cum s-ar prinde… te-ademenise numai cu vorbe dulci și cu migdale amare…

FERCHEZANCA: Tocmai… pan’ ce m-o pus în cofă… dar nu-i bănuiesc, sărmanu, că almintere era om de treabă și cu frica lui Dumnezeu… După șase luni s-o hotărît, ca un om cu minte, a-și lua pașport.

GHIFTUI: Pașport de voiaj?

FERCHEZANCA (zîmbind): Dar… pe ceea lume.

GHIFTUI: Vezi ce de treabă soț!

FERCHEZANCA (cu mulțămire): Și de-atunci am plăcere a. fi văduvă.

GHIFTUI: a!…

FERCHEZANCA: În lipsa răposatului, mi-am pus trebile la cale… am vîndut răzășia și, păn-a nu mă-ntoarce de istov la Iași, caut să cîștig dragostea ținutașilor de Roman, făcînd bine pe cît pot. (Sculîndu-se.) De aceea sînt prea fericită, domnul meu, că vizita mea te-o hotărît a subscrie în folosul locuitorilor săraci.

GHIFTUI (dînd o pungă): Din toată inima, doamna mea. Poftim 100 de galbini din partea me.

FERCHEZANCA (în parte): 100 de galbini!… galanton boier! (Tare.) Îți mulțămesc, domnul meu, în numele sărmanilor care te vor binecuvînta cu toată recunoștința ce meritezi. (Închinîndu-se.) Cu plecăciune.

GHIFTUI (în parte): Frumos grăiește! (Tare.) Sărut mînile. (Ducînd-o pănă la ușă.) Sînt pre fericit c-am făcut cunoștința d-tale…

(Se închină unul la altul. Ferchezanca iese.)

GHIFTUI (singur, viind în fața scenei): Îi hazlie cucoana asta… Iaca! am uitat să mă-nsor!… (Aleargă la ușa din fund și strigă.) Cucoană… cucoană!… d-ta… ia, mă rog… (Vine în scenă.) Curios lucru!… parcă-mi trecuse de urît cu dînsa…

FERCHEZANCA (viind înapoi): Pe mine mă chemi, domnul meu?

GHIFTUI: Am uitat să-ți spun un lucru foarte însămnat… Știi că ești încă destul de plăcută?

FERCHEZANCA (cu modestie): Ce se potrivește…

GHIFTUI (serios): Se potrivește… nu-ți fac complimenturi, că nu le pot suferi… Am iubit în viața me… pe vremea cînd încă mai iubeam… am iubit poate 50 de femei care era mai urîte decît d-ta.

FERCHEZANCA: Bunătatea d-tale…

GHIFTUI: Ce vrîstă socoți că am?

FERCHEZANCA: D-apoi…

GHIFTUI: Spune drept, că nu mă supăr.

FERCHEZANCA: Sameni a ave… așa… Între douăzeci și triizeci și cinci de ani.

GHIFTUI: M-am născut cu șăse ani înaintea răzmiriței.

FERCHEZANCA (cu mirare): Care?… cea de anțărț?

GHIFTUI (zîmbind): Ba nu… cea din vremea volintirilor.

FERCHEZANCA: Vra să zică ai… (Numără pe degete.)

GHIFTUI (oprind-o): Nu-ți mai bate capul… am 37 de ani.

FERCHEZANCA: Ești în floare… Dar, mă rog, pentru asta m-ai chemat înapoi?

GHIFTUI: Dar.

FERCHEZANCA (in parte): Parcă-i cam lepșit?

GHIFTUI: Cum mă găsești la față?

FERCHEZANCA: Cam galbîn… dar almintere destul de vioi.

GHIFTUI (trist): Doamna mea… am un haracter foarte trist!

FERCHEZANCA (zîmbind): Vrei să zici, foarte mucalit dimprotivă…

GHIFTUI: Ba mă iartă… Îs trist din firea mea… Viața-mi pare o comedie giucată de oamenii cei cu minte în benefițiul celor nebuni…

FERCHEZANCA (în parte): Oare nu cumva o fost actor?

GHIFTUI: De aceea… În săptămîna trecută am vrut să mă disfac de dînsa!..

FERCHEZANCA: De cine?

GHIFTUI (posomorit): De viață… făcusem un testament în folosul a cîțiva prietini care se găsesc acum în grădină, fiindcă m-o ferit Dumnezeu de rude.

FERCHEZANCA (cu mirare): Un testament! da ce vroiai să faci?

GHIFTUI (tragic): Să mă-mpușc!

FERCHEZANCA (speriată): Ce face?… săraca de mine!… ai nebunit?… să nu cumva să faci una ca asta, că n-or vre să te-ngroape… auzi gust?… (În parte.) Îi trăsnit cu leuca.

GHIFTUI: Nu te-ngriji, cucoană dragă… că mi-am schimbat planul.

FERCHEZANCA: Așa mai vii de-acasă.

GHIFTUI: În diznădăjduirea mea, am făcut alt proiect… la care d-ta îmi poți fi de-agiutor.

FERCHEZANCA: Eu?

GHIFTUI: D-ta… ascultă: Am în Iași o păreche de case cu două rînduri… am moșia Ghiftuieni cu locuitori… care-mi aduce opt mii de galbini… am dugheni, vii și trăsuri… cu cai… Averea mea să suie la 10.000 de galbini venit.

FERCHEZANCA (în parte): Crișu el!

GHIFTUI: Vrei să împărțești cu mine?

FERCHEZANCA (răsărind): Eu? să împărțeșc?… Ian lasă șaga… vai de mine, că poznaș mai ești!

GHIFTUI (serios): Ți-am mai spus, cucoană dragă, că nu șuguiesc niciodată… Dacă socoți că poți să-ți schimbi văduvia pe soma asta de 10.000 de galbini… eu sînt gata a sfîrși tîrgul cu d-ta… Azi cîntăm Isaia dănțuiește împreună.

FERCHEZANCA: Cum? Zău, vrei să ne cununăm cu tot dinadinsul?… Te-ai și amorezat de mine?

GHIFTUI: Ba nici n-am gîndit… dar în loc de-a mă-mpușca, am hotărît să mă-nsor… Vrei?… primești?. .. Gîndește și te hotărăște ori așa… ori așa… eu nu silesc pe nime.

FERCHEZANCA (privind vesel la Ghiftui): Cînd îți spun că ești mucalit… fie! Te socot un om cumsecade… (Ghiftui zîmbește) cam tuieș… dar sînt sigură că ești în stare a face fericirea unei femei.

(Arie din „Nișcorescu”: „Lăcustele”)

GHIFTUI

(vesel)

De-i așa, cucoană dragă,

La-ndoială nu mai sta,

Căci voiesc, zău, fără șagă

Să mă-nsor cu dumneta.

FERCHEZANCA

Cum?… voiești acum îndată?

Dar nu crezi că ne-om căi?…

GHIFTUI

Hai să ne-nsurăm deodată

Ș-apoi… ne-om tot pocăi.