SCENA VIII

GHIFTUI, TIȚA (ieșind de sus)

TIȚA (înparte): Iaca boieriu!… ce-o pățit de gioacă?…

(Se scoboară.)

GHIFTUI (oprindu-se): Cine s-aude?… Tița! (în parte.) Ce suflet bun de oiță!

TIȚA: Tare-mi pare bine că te văd vesel, cucoane!

GHIFTUI: Taci, nu mă cuconi, că-mi faci șotia, Tițo dragă… Zi-mi Stan sadea.

TIȚA (rîzînd): Fie și Stan… De mult ai vinit, bade Stane?

GHIFTUI (imitînd țăranii): Ba… ia mai dinioare… cuconiță… și mare foame mi-i… Dac-ai avea puțintică udătură…

TIȚA: Cum nu, bade Stănică?… ți-am păstrat borș…

GHIFTUI (iute): Iar borș cu știr?

TIȚA: De care-ți place… și mă duc să ți-l aduc… (întră în odaia din dreapta.)

GHIFTUI (singur): Iar borș cu știr!… De-aș fi împărat, aș trage 500 la talpe cărui ar mai îndrăzni să mai samene știr pe fața pămîntului.

TIȚA (aducînd o oală, o lingură, un pahar de vin și o bucată de pîne): Iaca, bade Stane, am furat pentru d-ta un pahar de vin de cole din pivniță… (Arată trapa.) Că moș Talpă-Lată îi zgîrcit ca un cîrlig de vie.

GHIFTUI (luînd oala): Mulțămim, cuconiță… să deie Dumnezeu s-agiungi bogată ca o împărăteasă. (Se pune lîngă masă pe scaun și mănîncă.)

TIȚA: Măcar de-ar fi așa, ca să te pot scăpa din halul în care te găsești!

GHIFTUI: Îi tare bun…

TIȚA: Cum?… ești mulțămit?

GHIFTUI: Numai îi cam pipărat.

TIȚA: Cred și eu.

GHIFTUI: Altă dată să-i pui mai puțin piperi, Tițo.

TIȚA: Cui?

GHIFTUI: Borșului… eu îți vorbesc de borș!… A! tu-mi pomineai de halul meu?… nu te-ngriji… Poziția mea ar fi destul de plăcută… dacă nu m-ar mustra cugetul… asta mă mănîncă. (Mănîncă mult.)

TIȚA: Nu mai gîndi și mănîncă-n pace… ce-o fost s-o trecut.

GHIFTUI: Să nu gîndesc, cînd am făcut moarte de om?… cînd am înecat un lipovan!… da tu nu știi, Tițo, că chipul lui mă alungă necontenit… că-l văd peste tot locul… cu barba lui cea unsă… (Arătînd în dreapta.) Ici… (în stînga) cole… (în față) dincolo… Mă primblu cu dînsu la brațetă… mă culc cu dînsu alăturea… mănînc cu dînsu… (Aduce la gură o lingură de borș și se oprește căutind cu spaimă dincolo de masă… Pe urmă apucă o lingură cu mîna stînga, avînd ochii tot țintiți în preajmă-i, și cu mîna dreaptă ia paharul, bea vinul pe jumătate ș-aruncă ce mai rămîne în obrazul spectrului ce i se pare că zărește.) Slutu-i, bată-l crucea!

TIȚA (spărietă): Vai de mine! ce-i?

GHIFTUI (deznădăjduit): Și cu cît îi mai slut, cu atît mă mustră cugetul mai urît!

TIȚA: D-apoi nu ești d-ta vinovat, cucoane…

GHIFTUI: O știu… o știu… dar n-am ce face… glasul conștiinței mă asurzește… Știi tu ce mîncare-i conștiința?

TIȚA: Ba nu.

GHIFTUI: Nici eu… Acu, ziua ca ziua… mă mai ieu cu caprele, dar noaptea… toate stihiile năpădesc pe mine… strigoii, moroii, tricolicii, vîrcolicii, dracii din tău, drâgaicele, simzienile, strigile, pănă și papaluga, pănă și turca, pănă și chiraleisa!… și chiraleisa!… știi tu ce-i chiraleisa?

TIȚA: Ba nu.

GHIFTUI: Nici eu… dar ce folos! nu pot să pun mîna pe-o cheie, să trag un zăvor, să pun o căldare pe foc pentru jîntiță, fără să-mi aduc aminte că Egor vindea ferării… Îl văd și prin întuneric… (Căzînd cu deznădăjduire pe un scaun.) Am agiuns în halul morților! (Se cufundă în gînduri.)

TIȚA (În parte): Sărmanu bietu boier! (Tare.) Cucoane… cucoane… bade Stane… Stănică. (În parte.) Iar o căzut pe gînduri… de-acu-i dus pe ceea lume.

(Arie din „Scara mîței”: „Ah, iubită verișoară”)

Stane dragă, fii cuminte,

Vesel, viu, ca mai-nainte

Păn-a nu te fi-necat.

L-al meu glas de mîngîiere

Ah, alung-a ta părere

Că ești, zău, nevinovat!

De n-ai milă tu de tine,

Fie-ți milă chiar de mine,

De-al meii suflet întristat….

Și la glas de mîngîiere,

Ah, alung-a ta durere

Că ești, zău, nevinovat!

GHIFTUI (viindu-și în simțire, încet): Ce glas dulce!… numai ea poate să-mi împrăștie gîndurile cele triste…

TIȚA (apropiindu-se cu sfială de Ghiftui): Cucoane… ți-o trecut?…

GHIFTUI: Mi-o trecut, Tițico dragă… s-o spart afionu la glasul tău.

TIȚA: Ei… dacă-i așa, știi ce te-aș sfătui?… ca să nu-ți mai vie afionu cela… cum îl numești d-ta… bine-ai face să începi iar vro călătorie prin lume…

GHIFTUI (exaltat): Să fac voiajuri?…să mă duc de-aici?… să-mi las oile? să mă depărtez de tine, Tițo… de tine? (Cu glas firesc.) Luat-ai sama că mai dăunăzi te-am strîns de mînă?…

TIȚA (cu nevinovăție): Ba nu.

GHIFTUI: Te-am strîns. (Ostenit și mergînd de ceea parte cu lene.) Și de n-aș fi așa de ostenit, te-aș mai strînge o dată. (Exaltat.) Să mă duc de-aici, unde-s scăpat de toată primejdia… unde-s căutat, grijit ca un cănăraș!…

TIȚA (rîzînd): Ba că chiar.

GHIFTUI: Ca un cănăraș care-ar tăia lemne și ar mînca borș cu știr… (Se apropie de Tița.) Da tu nu știi, dragă copilă, ce bazaconie se întîmplă aici de cîteva zile?… (Tița, neînțelegînd, caută împrejur. Ghiftui o oprește de mină și-i arată inima lui.) Aici.

TIȚA: Ce?

GHIFTUI: Vrei s-o afli?… vrei numaidecît?… vrei?… vrei?…