SCENA XIX

GHIFTUI, TIȚA, FERCHEZANCA

FERCHEZANCA: Ha, ha, ha!… așa minune încă n-am văzut… ha, ha, ha… Ciobanii fac declarații de amor, ca la teatru!… ha, ha, ha.

GHIFTUI (ridicîndu-se): Cine îndrăznește să chicotească… (Merge furios spre scară.)

FERCHEZANCA: Cine?… eu… Vai de mine! ce-mi văzură ochii?… Ghiftui!

GHIFTUI: Ferchezanca! (în parte.) Am sfeclit-o.

FERCHEZANCA (scoborîndu-se răpede): Ghiftui în viață!… și eu îl credeam dus pe ceea lume!… Ghiftui!…

GHIFTUI: Ei!… eu… ș-apoi?…

FERCHEZANCA: N-ai murit?

GHIFTUI: Așa se vede… ș-apoi?…

FERCHEZANCA: Ș-apoi… ș-apoi… cu atîta mai bine… că avem o socoteală împreună.

GHIFTUI: Ce socoteală?

FERCHEZANCA: Avem să ne cununăm…

GHIFTUI: Ce face? Ba-ți pune pofta-n cui.

FERCHEZANCA: Cum ai zis?… Ia mai zi o dată…

GHIFTUI (tare): Îți pune pofta-n cui… m-ai înțăles?

FERCHEZANCA: Așa mi ți-i vorba, calindroiule?… care vra să zică ți-ai bătut gioc de mine, cînd mi-ai propus să te ieu.

GHIFTUI: Ba nicidecum… ți-am propus cununia păn-a nu muri… dar fiindc-am murit… sînt slobod, mi se pare, să mă cunun cu cine-mi place.

FERCHEZANCA: Ei! și eu nu-ți plac poate?

GHIFTUI: Nici atîtica… da știi? nici de frică.

FERCHEZANCA: Obrăzniciile… a!… nu-ți plac?… a!… d-sale boieriului îi plac fetele de la țară, copilele nevinovate și proaste?… d-lui boieriu se ascunde în haine ciobănești, ca să tractarisească amoruri cîmpenești cu lapte dulce și cu borș cu știr?… ha, ha, ha, ha, ha!

TIȚA (cu ochii plini de lacrimi): Nu înțăleg, cucoană, ce vrei să spui; dar deși sînt proastă, precum zici, eu n-am obicei să rîd de oamenii care mă primesc în casa lor…

GHIFTUI: Bravo, Tiță… bine i-ai răspuns. D-eei, cucoana cea cu duh mare, este diprinsă, se vede, a fi primită numai la Golia…

FERCHEZANCA: Așa-i povestea, porumbașilor?… Ei, las’ că v-oi vini eu acuș de hac… (Merge în fund, deschide ușile și strigă:) Hagi-Flutur, Odobașa, viniți digrabă să videți minune.