SCENA XX

Cei dinainte, FLUTUR, ACROSTIHESCU, CÎRCIOC, PRIETENII

TOȚI: Ce este? Ce este?

FERCHEZANCA: O înviet Ghiftui…

TOȚI: O înviet! unde-i?

FERCHEZANCA: Iată-l.

FLUTUR și ACROSTIHESCU (văzîndu-l): Ghiftui! mare minune!

GHIFTUI (energic): Dar… Ghiftui! mai mult vreți?

FLUTUR: N-ai murit, scumpul meu prietin?… Nu te-o mîncat broaștele?…

GHIFTUI (asemene): Nu m-o mîncat… Ha, ha! asta nu vă prea vine la socoteală, așă-i?… Nu vă-i rușine obrazului… voi, care-mi erați prietini, să mă lăsați în baltă, făr-a căuta să-mi scăpați măcar trupul…

FLUTUR: Cine putea gîci că te-i ascunde, vere Dumitrachi?

GHIFTUI (cu mîndrie): Să știți că m-am ascuns! dar de ce m-am ascuns? pentru că mi-era frică.

FERCHEZANCA (cu tînguire): Voinicelu mamei!

CÎRCIOC (viind lîngi Ghiftui): Ian mă rog… d-ta ești d-nu Ghiftui? avem două vorbe împreună.

GHIFTUI (luînd pe Cîrcioc de braț și impingîndu-l de ceealaltă parte): Dă-te-ntr-o parte, că încă n-am sfîrșit… (Cătră Flutur și Acrostihescu.) Periți din ochii mei, și să vă văd de azi înainte cînd mi-oi videa ceafa… Plecăciune… (Voiește să iasă prin fund.)

CÎRCIOC (aducîndu-l napoi): Ian stăi, boieriule, c-avem să ne tălmăcim amîndoi…

GHIFTUI: Ce să ne tălmăcim?… cine ești d-ta?

CĂRCIOC: Eu sînt ftorivist Timofti Cîrcioc…?

GHIFTUI: D-ta să fii sănătos… ce-mi pasă?

CÎRCIOC: Candidat de giudecătorie…

GHIFTUI (schimbîndu-și glasul): Așa!…

CÎRCIOC: Și fiindcă ai încetat de a fi mort… apoi sînt dator să te arestuiesc.

GHIFTUI: Ce fel? ce fel am încetat?… ba dați-mi bună pace, că-s mort ca toți morții… Auzi?… să mă arestuiască?…

CÎRCIOC: Îmi pare rău… Însă am poroncă înaltă.

GHIFTUI: Da pentru ce?… pentru ce?…

CÎRCIOC: Pentru moartea lipovanului.

GHIFTUI (răcnind): Da s-o înecat sîngur, pre legea me.

CÎRCIOC: Se poate… Însă el o murit la 20 a lunei, așă-i?

GHIFTUI: Ei…

CÎRCIOC: Și d-ta la 19 ai scris în testament cîteva cuvinte care te învinovățesc.

GHIFTUI: Ce cuvinte?

CÎRCIOC: Următoarele: „Fiindcă să poate întîmpla să mă-nec mîni…” Asta dovidește mult înaintea pravilelor.

GHIFTUI (obosit): Vai de mine! ce dobitocie am făcut!

CÎRCIOC: Cu mare părere de rău te înștiințăz că te arestuiesc, și păn’a nu te duce la leș, vei fi închis în odaia asta.

GHIFTUI (căzînd pe scaunul de lîngă masă): Îs fript de-acum! (Tiței, care se apropie de el.) Îs fript… ce vrei?… Îs fript.

FERCHEZANCA (apropiindu-se de Ghiftui): Nu era mai bine să te-nsori cu mine?… spune drept.

GHIFTUI: Piei din ochii mei, Papalugă…

TOȚI

O! ce-ntîmplare!

Ce rău îmi pare!

În belea mare

El a întrat.

GHIFTUI

(abătut)

O! ce-ntîmplare!

Groaza-mi e mare;

În belea mare

Eu am intrat.

FERCHEZANCA

(în parte)

Ce bine-mi pare…

M-am răzbunat!

TIȚA

(în parte)

Nici o scăpare

Nu-i de-așteptat!

TOȚI

O! ce-ntîmplare… ș.c.l.

(Iesă cu toții prin fund.)