SCENA XVIII

GHIFTUI, TIȚA

TIȚA (viind veselă): I! cucoane, cucoane… veste bună, veste bună.

GHIFTUI (cu nepăsare):Ce veste?

TIȚA: Bine-ai făcut c-ai disclironomisit pe ceilalți.

GHIFTUI (asemene): Socoți? (În parte.) O dat de miere și dumneei.

TIȚA: Nici c-ai putut să ai mai bună idee.

GHIFTUI: Așa să trăiești?

TIȚA: Pentru că de-acu ești slobod să faci ce ți-a plăcea.

GHIFTUI: Care vra să zică… nu mai sînt nici cioban?… mă dai afară?…

TIȚA: Cioban?… cînd ai o avere întreagă ca mai nainte?

GHIFTUI: Eu? (În parte.) Are haz că mă ia și-n rîs… atîta-mi mai trebuia!

TIȚA: Ascultă: aum deodată… trebuie să fugi peste graniță… ți-oi da bani cîți îi vre… și mai pe urma ți-oi întoarce toată starea înapoi…

GHIFTUI: Ce-ai zis?

TIȚA: D-apoi cum?… ăi socotit c-aș primi eu vrodată să te clironomisesc de viu?… eu să fiu bogată și d-ta sărac?… mai bine să mor!… Da nu-i vorba de mine… Îi vorba că trebuie să te dipărtezi de-aici cît mai degrabă.

GHIFTUI: Așa?… am înțăles… Vrei să mă duc, ca să te măriți în lipsa me.

TIȚA: Eu?… cu cine?

GHIFTUI: Cu Flutur.

TIȚA: Că doar n-am căpchiet.

GHIFTUI: Ei! dacă nu cu Flutur… cu Acrostihescu?

TIȚA: Așa!…-un smintit!

GHIFTUI: Apoi dar cu Talpă-Lată?

TIȚA: Ba că chiar!… un moșneag.

GHIFTUI: Da bine… de ce le-ai făgăduit aici, mai dinioare?

TIȚA: Ce era să fac?… ei vroia să te ucidă… ș-am căutat să-i înșăl.

GHIFTUI: Să mă ucidă!… pentru ce?… n-am murit o dată?

TIȚA: Pentru ce?… pentru c-o înțăles că mi-i drag bădica Stan.

GHIFTUI: Îți sînt drag, Tițo… nu mă-nșăli?

TIȚA: Iaca!… da n-o știai?…

(Duo din „Scara mîței”)

GHIFTUI

Tițico!

TIȚA

Cucoane? …

GHIFTUI

O! înger ceresc!

Iubești pe Stănică?

TIȚA

Dar, zău, îl iubesc!

GHIFTUI

(cu Joc)

Ah, spune-mi, dragă,

Că nu e șagă,

Nu-ți fie frică, nu te sfii.

TIȚA

Eu să am frică?

Nu, căci de mică

M-ai deprins singur a te iubi.

(Împreună.)

O dulce simțire!

O vis îngeresc!

Prin dulcea-i iubire

În rai mă trezesc!

GHIFTUI: Ah, Tițo… Tițo… sînt cel mai fericit din toți pămîntenii (cade în genunchi) și de-acum vreu să trăiesc și să mor la picioarele tale. (La aceste de pe urmă cuvinte, Ferchezanca iesă din odaia de sus, vede scena și începe a rîde cu hohot.)