SCENA XVII

GHIFTUI (primblîndu-se foarte tulburat): Breee!… multe-o fost să mai văd astăzi!… și bine-o zis cine-o zis, că banu-i ochiu dracului!… auzi?… pănă și Tița să se schimbe din pricina banului… să zică că-s slut… prost… grosolan… Tița! care-o credeam că mă iubește!… (Furios.) În cine să te mai încrezi de-acum, dacă și fetele te gioc pe degite! Banu-n lume azi domnește, Banul toate le urzește, Frați cu frați el dușmănește Și pe dușmani înfrățește. Pe cuminți îi nebunește, Pe nebuni îi cumințește, Păn’ și proști el duhuiește, Păn’ și hoți el proslăvește. Banu-i ochiul dracului Și biciul păcatului!

Share on Twitter Share on Facebook