SCENA XXII
GHIFTUI, EGOR
GHIFTUI (în pivniță): Valeu! valeu!
EGOR (asemene): Uvîi… uvîi!…
GHIFTUI: Nu mă lăsați… nu mă lăsați…
EGOR: Pojalosti… pojalosti…
GHIFTUI: Săriți… valeu!… (Iesă iute din pivniță cu părul zburlit și alb de tot; închide răpede oblonul și stă deasupra lui spăriet, galbăn și cu glas înădușit.) Valeu… valeu… l-am văzut iar!
(Arie din „Baba-Hîrca”: „Să-i spălați”)
Vai ș-aman!
Vai ș-aman!
L-am văzut pe lipovan.
L-am văzut
Negru, slut,
Și cu dînsul m-am bătut.
Ce păcat!
Ce păcat
Peste mine-acum a dat!
Orice fac,
Orice fac,
Nu pot scăpa de-acel draci etc.
(Vine în fața scenei.) Da n-oi să scap de dînsul nici pe fața pămîntului, nici în fundul pămîntului?… oriîncotro m-oi întoarce, trebuie să dau cu ochii de dînsul?…
EGOR (rîdicînd o trapă și scoțînd capul): A!… iaca oblonu…
GHIFTUI (răpezindu-se și sărind pe trapă): Iaca… iar! (Tremurînd.) Săracan de mine, că parcă-s pe ceea lume!…
EGOR (rîdicînd a doua trapă): Pe-ăici oi putea să ies…
GHIFTUI (se aruncă din nou și o închide cu picioarele, și zice cu deznădăjduire): Unde mă găsăsc? vai de mine! pe un vulcan de lipoveni?…
EGOR (rîdicînd trapa cea dîntîi): Mare minune! că nu dau de ușă…
GHIFTUI (asemene): Nu lăsa… (Cu glasul stins și deznădăjduit.) Sfinte Panteleimoane!… n-am înecat mai mult decît un lipovan… ș-acum răsar din toate ungherile, ca ciupercile… Valeu!… tare mi-i frică!… (Vine în fața publicului și zice în taină.) Știți cum mi-i de frică?… ca în vremea volintirilor… (Furios.) Asta nu-i viață… nu pot să mai trăiesc așa… mai bine să mor… poate că mi-a da pace lipovanul, după ce-oi răposa… (Umblă nebun pe scenă, ferindu-se de locurile trapelor și merge spre fereastă.) Mă duc să m-arunc pe fereastă…
(Se aude riturnela corului de mai jos. Ghiftui se răpede cu frică de la fereastă lîngă masă și se pune pe scaun.)
GHIFTUI: Ce s-aude?… cine vine?… să-mi deie pace… n-am vreme. să primesc pe nime.
