Scena XVI

Cei denainte, ADELA

ADELA: Ce ceartă-i aici, mamă Balașă?

BALAȘA: Nu-i nimică, Adeluță… S-o aprins boieriu.

RADU: Adela!

ADELA: Radu!

(Se apropie cu bucurie unul de altul.)

TOȚI (în parte): Se cunosc!

RADU: Cum de vă găsesc aici?

ADELA: Aici e moșia tatălui meu.

NALBĂ: Ian ascultă, domnule, de unde cunoști pe fiică-mea?

RADU: Am avut onorul de a-i fi prezentat la Iași.

BALAȘA (în parte): Aista-i potografu!

NALBĂ: Așa?… Apoi de ce m-ai înșălat, spuindu-mi că nu făceai nimărui din casă sămne mai adinioarea?

RADU: Domnule, vă încredințez…

NALBĂ: Ai vrut să-ți bați gioc de mine?

CALIOPI: Și de mine?

MANOLE: Și de mine?

BALAȘA (în parte, arătînd pe Manole): Na și el!…

RADU: Domnilor, vă rog să m-ascultați…

NALBĂ: Ce să te-ascult?… iar palavre?… Ha, ha! vrei să-mi faci drumuri prin casă și cați să-mi amăgești copila!

ADELA (cu rugăminte): Tată…

RADU: Domnule…

NALBĂ: Afară, berbantule!

RADU (indignat): Domnule…

NALBĂ: Afară păn’ nu mă iuțesc.

RADU: Ai noroc, domnule, că ești părintele Adelei…

(Iese prin fund.)

NALBĂ: Părinte, nepărinte, afară din casa mea… și cît pentru d-ta, duducă, care cunoști ingineri, să nu te mai arăți în ochii mei, nerușinato!

ADELA (plîngînd): A!

BALAȘA: Ce face?… pușche pe limbă-ți!

NALBĂ: Taci, nebună bătrînă ce ești, că numai vorba-i de tine… nu ești nici de-o ispravă… De azi înainte nu-mi trebuiești… Mergi de-ți cată loc aiurea.

BALAȘA (furioasă): Cum ai zis? Mă dai afară după de ani de slujbă, pe mine, Bălașa?… și socoți poate că m-oi duce cu una, cu două? C-oi lăsa eu pe Adeluța… garofița mă-sii?… care-am crescut-o, (plîngînd.) am discîntat-o, am hărăcsit-o…

ADELA: Tată, tată, iartă pe mama Balașa…

NALBĂ: Lipsiți amîndouă… să nu vă mai văd.

ADELA: Ah! mamă… (Leșină în brațele Balașei.)

BALAȘA: Vai de mine! Mi-o ucis puiu, hapsînu dracului… Adelă… Adeluță… (O așează pe canape.)

TOȚI: A leșinat!… Colonie… oțet… pene arse la nas.

BALAȘA: Gheață, gheață… Aduceți un lighean cu gheață.

CALIOPI: Aleargă degrabă la ghețărie, kir Manoli.

MANOLE: Iaca mă duc. (Iese prin stînga.)

NALBĂ (buimăcit): Bălașo… nu-și vine-n simțiri?

BALAȘA: Fugi, căpcăunule, că mi-ai omorît odoru… Adeluța mătușii.

NALBĂ (lîngă Adela): Adelă…

CALIOPI: E nesimțitoare… ar trebui un doftor.

NALBĂ: Dar… un doftor… Să trimetim îndată…

BALAȘA: Unde să trimetim?… Cale de trii poști de-aici nu se găsește nici doftor, nici spițer… Ar trebui o zi-ntreagă ca să meargă un om păn’ la tîrg.

CALIOPI: Dac-ar fi un drum de fer pe moșie, într-o clipă ar sosi doftorul aici.

NALBĂ (năuc): Dar… un drum de fer… bine zici.

BALAȘA: Ce mai pomenești de drum de fer, cucoană Caliopi! N-ai auzit că boieriu vra să s-ație cu păru la hotar?…

NALBĂ: Ei! așa… am zis-o… dar mă căiesc… (Cu desperare.) Aș da acu și moșia-ntreagă, numai să scape Adela… Treacă drumul de fer prin pădure, prin grădină, prin casă… pe unde i-a plăcea… treacă chiar peste trupul meu, numai să nu-mi perd copila… Adeluță, vină-ți în simțiri… ți-oi da ce-i vrea, oi împlini toate dorințile tale.

BALAȘA (în parte): Bietu boieri… plînge!

NALBĂ: Bălașă!… tu mi-ai crescut-o, tu să mi-o scapi de moarte… auzi tu?… Spune ce să fac?… ce să fac, săracul de mine!

BALAȘA: Ce să faci? S-o măriți cu potografu.

NALBĂ: Care potograf?

BALAȘA: Cel de dinioare, care l-ai dat afară și care se iubește cu Adela.

NALBĂ: Fie… dar unde-i, unde-i?

BALAȘA: Undeva fi, n-ai grijă… Îl aduc eu cu ulcica…

NALBĂ: Adă-l!

CALIOPI: Ai să vrăjești?

BALAȘA: Am. (Scoate din buzunar o ulcica și o vărguță, și începe a descînta iute.) Tăceți molcu, să nu-mi smintiți vraja… Sss! (Descîntă învîrtind vărguța în ulcică.)

CALIOPI: Vine?

BALAȘA: Vine, vine… iată-l sositor.