Scena XVII

Cei denainte, SAVA

SAVA: Giupîneasă, giupîneasă…

BALAȘA: Carnacsî.

SAVA: Săriți!… Cuconașu Manolachi o răpit pe Ioana.

TOȚI: Cum?

SAVA: L-am văzut cii ochii mei… din dosu grajdiului, apucînd pe Ioana în brațe, sărind cu ea în brișcă și luînd drumu spre iaz.

CALIOPI: A fugit Manolachi?… cu sacul meu!… Vai de mine!… aleargă, Savo!…

(Sava iese alergînd.)

NALBĂ: Ce sac?

CALIOPI (desperată): Sacul ;meu de voiagiu în care aveam 3000 de galbini și corespondența de amor a maiorului… Săraca de mine!

NALBĂ: Corespondență de a maior… de amor a maiorului!… Ha, ha! cucoană… aveai corespondență de a maior… cu alții?…

CALIOPI: Ah!… ce-am spus!… ah! ah! (Cade în istericale pe canapeua din stînga.)

NALBĂ: Bălașă… nu mă lăsa… Îmi vine-amețală…

BALAȘA: Altă bele, acu!… Mergi iute de-ți pune la cap un șervet cu gheață.

NALBĂ (ieșind prin stînga, amețit): Gheață… a maior… Adela…

CALIOPI (în spasmuri)-. Sacul… banii… maiorul…

BALAȘA: Ian privește ce frumos o prinde!… coșcogea spanchie cu istericale… Se vede că cucoana era scrisă la oaste… Aferim!

CALIOPI: Sacul… sacul…