SCENA VII

FLORIN, FLORICA (iese din cerdac) FLORICA: Ce văd? Florin? Ha, ha, ha, ha, ha! FLORIN: Cine chicotește cînd gioacă boieriu? FLORICA: Da ce-ai pățit, Florine, de te-ai schimosît așa? Ha, ha, ha! parcă ești Flaimuc ciubotariu. FLORIN (supărat): Ian ascultă, fa, ie-ți sama cum grăiești și cu cine grăiești… Auzi tu? FLORICA (viind în scenă): Iaca, mă! Nu cumva s-o boierit țopîrca? FLORIN: Țopîrcă ești tu, obraznico. Eu de azi înainte sînt boier, așa să știi. Cucoana Todosia mi-o lăsat mie averea ei. FLORICA: Cucoana te-o lăsat pe tine clironom? I! tare-mi pare bine, Florinaș dragă. (Se apropie veselă de Florin.) FLORIN (respingînd-o): Ce Florinaș dragă? Ce Florinaș? Da mai cucoane nu poți să-mi zici? FLORICA (rîzînd): Bată-te cucu, că poznaș mai ești! FLORIN: Și te poftesc, giupîneaso, să nu te hlizești așa dinaintea me, că doar nu sîntem de-o samă amîndoi. FLORICA: Ha, ha, ha… bine se mai priface a boier! (Îi dă un pumn.) FLORIN (mînios): Ian ascultă, fa, acuș o împlinești cu mine. FLORICA: Dec!… ce te-o apucat? FLORIN: Nu se cade să glumești cu mine, că ți-am mai spus-o o dată… nu sîntem de-o samă. FLORICA: Măi, cu tot dinadinsul grăiești? FLORIN: D-apoi cum?… Eu sînt cu stare, sînt boier, sînt stăpîn aici în casă, și tu ești o biată țărancă… Vezi că sîntem departe unu de altu, ca ceriu de pămînt. FLORICA (cu lacrimi

in ochi): Așa?… pentru că ți-o dat Dumnezău cîteva parale, ai și uitat c-am fost crescuți împreună, că sîntem amîndoi niște bieți orfani culeși de stăpîna noastră? FLORIN: Eu nu știu ce-am fost, știu ce sînt. FLORICA: Ce ești? Vrei să-ți spun eu ce ești, Florine? Ești un nerecunoscători, un om fără nici un pic de suflet, dac-o putut banii să te schimbe astfeli într-o clipală. (Plînge.) Auzi? Nu mai sîntem de-o samă! eu, care i-am fost ca o soră și l-am iubit ca ochii din cap!… FLORIN (în parte): Mi-i milă de dînsa, dar n-am ce-i face; eu boier, ea țărancă… nu ne potrivim. FLORICA (plingind): Cine s-ar fi așteptat la una ca asta? Sărmana biata cucoană! unde-i să vadă ce blăstem și-o făcut cu banii, lăsînd în urmă-i sămînță de vrajbă… FLORIN (cu blîndețe): Ei taci, Florico, nu mai plînge, că nu te-oi lepăda eu pe drumuri… Dacă-i fi cuminte, te-oi lua fată-n casă la mine. FLORICA (zîmbind): Zău! FLORIN (cu un aer protector): Și dacă te-i purta cum se cade, te-oi mărita cu palamariu de la Sfîntu Onofrei. FLORICA: Ce face? să mă dai lui Colivescu? Da ai uitat că sîntem logodiți împreună și c-am făcut azi-dimineață prînzul logodnei? FLORIN: Așa este! d-apoi gîndește tu singură, Florico… eu acum nu mă iartă pojîjia să mă-nsor decît c-o fată de boier… și tu… FLORICA: Să iei pe alta? Ba să nu te-mpingă păcatu, că-ți scot ochii, auzi tu?… Îți scot ochii cei de boier perpelit. FLORIN (atins): Perpelit? eu?… Florico, pune-ți gard la gură, că, pe crucea me… FLORICA: Ce?… Ce mi-i face?… FLORIN: Ian te-oi lua frumos de spate și te-oi da afară. FLORICA: Tu, pe mine?… Că doar n-o agiuns o fată ca mine de rîsu curcanilor. FLORIN (furios): Curcan? eu?… Ieși de-aici, pe loc, nerușinato… obraznico… FLORICA: Vai! mînca-te-ar moliile, Flaimucule… Na… (Trage o palmă lui Florin.) FLORIN: Valeu! FLORICA: Na, țărancă… na, obraznică… A! mangositule, te-ai fudulit? Na, na, na… boieriule. (Îi dă pumni.) FLORIN: Șăzi binișor, fa… Valeu!… Nu te-atinge de boierie, fa! (Fuge pe după copac și scapă ciubucul din mînă.) FLORICA (rîdicînd ciubucul): Las’ să-ți măsor eu boieria pe spinare cu ciubucu ista… FLORIN: Ie sama, fa, să nu strici lichimbariu. (Arie din „Baba Hîrca”) (Împreună.) FLORICA Lega-s-ar dracii de tine, Nătăfleț făr’ de rușine. Am să sfărm cu ist ciubuc Capul tău cel prost de cuc. FLORIN Fa, Florico, da șezi bine, Șezi, nu te lega de mine; Că muierii [-i] este dat Să se teamă de barbat.