SCENA X.

Cei dinainte, Marghiolița.

Pâlciu. — Hei!.. iată și duduca Marghiolița, fata moșului cea frumoasă.

Zamfira. — Vezi cât o crescut?

Pâlciu. — Ba ce crescut!.. bre, bre! când era nu-mai de-o șchioapă.

Leonil. — (în parte furios) Șchioapă... verișoara!

Pâlciu — Vin’ încoaci, fata mea, să te sărute moșu.

(Marghiolița se apropie de Pâlciu, care o sărută pe frunte. Zamfira și Franț își fac semne de bucurie. Nicu se scoală pe picioare și se uită pe furiș la Marghiolița).

Marghiolița. — (în parte) Of!.. că m-o înghimpat cu mustețele.

Pâlciu. — Îți aduci aminte, Marghiolițo, când îmi ziceai mosu Pâlsiu, mosu Pâlsiu?.. Parcă nu-mi vine-a crede că-i ea, cucoană Zamfira. Dintr-atâtica, s-o făcut coșcoge fătoiul.

Leonil. — (cu gura plină, furios) Fătoiul!

Pâlciu. — Iată și Nicu, fiul meu, dragă Marghioliță... Nu-ți aduci aminte când te giucai cu dînsu de-a Babaoarba?

Nicu. — Ba nu babacă... de-a Puia-gaia.

Pâlciu. — Vin de-i sărută mâna, Nicule.

Nicu. — (Sărută mâna Marghioliței ș-apoi se întoarce la locul lui și stă tot în picioare).

Leonil. — Îi pupă mâna prostu... O!

Marghiolița. — (Se uită cu ochi galiși la Nicu în toată scena asta. Nicu se turbură).

Pâlciu. — Ce mai zici și d-ta, mosiu Franț?.. Așa-i că de-acum o venit vremea să dăm răndul copiilor?

Franț. — Așa-i pravila Naturei, cucoane Grigori. Bătrânii înpreună și tinerii iarăși înpreună... mai ales când se găsesc doi cari se potrivesc...

Zamfira. — Adevărat grăești, monsiu Franț... Nimic nu-i mai nostim de cât doi hulubași... păreche.

Pâciu. — Atunce-i fericire-n casă.

Leonil. — (în parte) Ba în hulubărie.

Zamfira. — Cui o spui, cucoane Grigori?.. Iată-mă-s eu... am trăit 17 ani cu răposatul soțu meu, Dumnezeu să-l ierte!.. și nici odată nu ne-am sfădit... Sărmanu! ce bujor de om era! Cât oi trăi, l-oi tot boci! (plânge).

Sărmanu bărbățelu!
Sărmanu suflețelu.
Ce om, ce om era!
Supus l’ a mea voință,
Plecat l’ a mea dorință
În veci el s-arăta!
Eu îl numeam Luluță,
El mă numea Mumuță
Cu glasu-i drăgălaș,
Și îmi zicea: «Firiță!
Tu ești o porumbiță,
Și eu un porumbaș.»
Ah, vai ș-amar de mine!
Ah, dragul meu bărbat!
Mumuța după tine
Va plânge ne-ncetat!

(Marghiolița și Franț își șterg ochii. Nicu trage din buzunar, o basma lungă și-și suflă nasul tare).

Pâlciu. — Așa și eu cu biata răposata, Dumnezeu s-o ierte!.. Ah, ce femee scumpă și iconoamă!.. Of, of!

Sărmănica
Mititica!
Cât de mult ea mă iubea!
Sărmănica
Mititica!
Ce dulceți bune făcea!
Ce locmale
Baclavale,
Învărtite și bohaciu!
Ce vutci bune,
De minune,
Cu miros de odogaciu!
Amar mie!
Ce soție,
Ce comoară-am prăpădit!
Ah! ce viață.
Ce dulceață,
Moartea crudă mi-a răpit!

Leonil. — (în parte)! Bre!.. c-au să înece mahalaua. 

Zamfira. — Of, of!.. Marghiolițo, du-te de zi s-aducă dulceți de cele care ai făcut tu astăzi.

(Marghiolița iese prin stânga).

Zamfira. — Cucoane Grigori, am să-ți dau să guști dulceți de-a Marghioliței.

Pâlciu. — De i-or sămăna ei, trebue să fie foarte plăcute. Așa-i Nicule?

Nicu. — (răsărind) Dar babacă; îmi plac. 

Zamfira. — Da ce nu șezi, cucoane Nicule?

Nicu. — (se pune pe scaun) Mersi.

Zamfira. — Trebue să știi, cucoane Grigori, că nu se află mai bună gospodină pe fața pămăntului. De-i nevoe în casă de dulceți, de pânză, de păstrămuri, de ori ce însfîrșit.. Marghiolița poartă de grijă de toate. Ea dă de bucate; ea ține cheile de la cămară și de la pivniță, încât eu sînt silită a sta cu mânele legate.

Franț. — Halal de bărbatul ce-a avea!

Zamfira. — Halal, zău! Și să vezi cum coasă la gherghef, să te minunezi... (strigă) Marghiolițo, trimite-ți ghergheful aici.

Leonil. — ( în parte) Auzi telălița, cum își laudă marfa?

(Ioana aduce ghergheful, îl dă lui Pâlciu și iesă).

Pâlciu. — Aferim... frumos de tot!.. Da cine-i, mă rog, turcul ist călare?

Franț — Îi Ali-Pașa.

Pâlciu — Cel care o tăiet volintirii?.. bre, bre!..

Zamfira. — Tocmai... Poftești să vezi și d-ta, cucoane Nicule?

Pâlciu. — Iar îl cuconești?.. Eu văd c-ai să-mi diochi flăcăul.

Nicu — (ia ghergheful și rămâne cu el în mână).

(Intră Marghiolița și după dînsa Ioana, purtând tablaua cu dulceți).

Zamfira. — Adă aici, Ioano.

(Ioana merge cu tablaua d-ântăi la Pâlciu, pe urmă la Nicu și în sfîrșit la Franț, care nu ie dulceți. Marghiolița o urmează și dă paharele cu apă).

Pâlciu. — (gustând dulcețile) Cu adevărat că-s minunate... Așa belte! (amestecând greu) Așa... bel... te. (în parte) Văleu, că mi s-o încleiet fălcile.

Marghiolița. — Să-ți fie de bine.

Pâlciu. — Să... rut... ochișo... orii.., fata... mea.

Zamfira. — Poate că n-au coardă destulă!

Ioana. — Da cum, Doamne iartă-mă! că de azi dimineață le ferb pe foc.

Zamfira. — (căutând s-acopere vorba Ioanei, tușește) Poftești, cucoane Nicule? (în parte) Ei lasă, cioară, că-ți-oi rupe eu pliscul.

(Când vine tablaua dinaintea lui Nicu, el se scoală, pune ghergheful pe scaun și ie dulceți multe).

Marghiolița. — (dându-i paharul) A vo suhe, monsiu Nicu.

Nicu. — (înecându-se cu dulceți) Mersi... (tușește)

Pâlciu. — Ce dracu! iar te-ai înecat, măi tălălău.

Leonil. — (în parte) Moașa-n pod.

Nicu. — (turburat, se pune peste gherghef și răsare îndată).

Pâlciu. — Na, c-ai spart ghergheful? Ei, da m-ai rușinat urît, măi badeo!

Zamfira. — (sculându-se) Nu-i nimica, nu-i nimica.

Marghiolița. — (râde).

Nicu. — (uitându-se la gherghef) Numai nasu-i spart, babacă.

Pâlciu. — (sculându-se foarte supărat) Și poate că nu-i destul să spargi nasu lui Ali-Pașa?

Zamfira. — Nu te supera, cucoane Grigori, că Marghiolița mai face și alți turci în ceealaltă odaie.

Pâlciu. — Zău?.. Hai să-i videm. Nu poți crede cât mi-s de dragi Turcii... de lână.

Zamfira. — Poftim, cucoane Grigori. Vii cu noi, monsiu Franț?

Franț. — Bucuros.

(Pâlciu întră în stînga)

Zamfira. — Marghiolițo, șezi cu cuconu Nicu. (încet Marghioliței) Nu uita să-i cânți marșul lui Napoleon. (se duce spre ușa din stânga și, pănă a nu ieși, zice încet lui Franț). Acum îi vreme de pus la cale... Să dai pricină de vorbă, monsiu Franț. (iese).

Franț. — Las’ pe mine, cucoană Zamfiră. (iese).

Leonil. — (În parte) Se duc să deschidă iarmarocul.