SCENA XII.

Cei dinainte, Pâlciu, Zamfira, Franț.

Pâlciu. — (întrând mânios) Așa, dragă cucoană... dacă nu vrei s-adaogi încă două sălașe de țigani în foaia de zestre, apoi nu pot nici eu să-ți dau băetu.

Zamfira. — (mânioasă) Nici un suflet mai mult. Dacă-ți place... dacă nu, alții mă rog.

Pâlciu. — Pot să te roage; dar flăcău ca al meu nu se prea găsesc pe toate ulițele.

Zamfira. — Ei! dragă cucoane Grigori; tot țiganu-și laudă ciocanu.

Pâlciu. — (atins) Care vrea să zice... eu sînt țigan și Nicu ciocan?.. Foarte-ți mulțămesc.

Franț. — (căutând să-i înpace) Aber nu-i așa, cucoane...

Pâlciu. — Ian las’ neamțule... nu te-amesteca unde nu-ți ferbe oala... Cât pentru d-ta, cucoană Zamfiră, fiind că te scumpești pentru două sălașe de țigani, pune-ți pofta-n cui despre cuscrie cu mine... Mă duc...

Zamfira. — Călătorie sprincenată!

Pâlciu. — Auzi, țigan!.. ciocan! (lui Nicu) Hai cioc... Nicule de aici. Hai cu tătuca, că-ți-oi găsi eu neveste aiurea... Auzi, țigan, ciocan!.. (iesă prin fund, furios).

Nicu. — (jalnic Marghioliței) Bonsuar madmuazel. (iesă după tatăl său).

Leonil. — (cu bucurie) Se vede că nu s-au ajuns cu târgul.