SCENA XV.

Leonil, Marghiolița (iesă încet din odaia din stânga).

Marghiolița. — (tristă) La călugărie!.. Auzi? să mă dee la monăstire pentru un cusur de două sălașe de țigani!.. Mai bucuroasă voi întra în fundul pămăntului... Mai bine voi fugi unde m-or duce ochii, departe de casa părintească în care sînt sarcină! (plângând) Pentru că m-o făcut Dumnezeu fată, maică mea nu mă poate suferi, parcă eu sînt vinovată... O! cât sînt de nenorocită!

(Stă tristă cu batista la ochi).

Leonil — (ieșind din dulap în rochie și oprindu-se în fund) Iată-mă-s gata! De m-a zări mătușica, va socoti că-s Ioana țiganca, și voi putea lesne să întru la Marghiolița... Hai! într-un noroc! (face un pas și se oprește zărind pe Marghiolița) Ce zăresc acolo?.. o matahală neagră?.. trebuie să fie Ioana, care vrea să închide ușile, (se dă după dulap).

Marghiolița. — (stergăndu-și ochi) Haideți, cum a vrea Dumnezeu, păn’ a nu se trezi maică-mea. (mergănd spre dulap) Să-mi ieu capela și mantela.

(Marghiolița deschide dulapul. De-odată Leonil o ridică în brațe fără veste și o închide în întru).

Leonil. — Să nu cârcnești, cioară, că te-am prăpădit, (depărtăndu se de dulap) Ișala!.. am închis baragladina! și de-acum pot, fără nici o frică, să trec prin iatacul babei. Acum chiar că m-a lua de Ioana, (se pornește în stânga rîzănd încet) A dracului mai sînt! (ajungând Ia mijlocul scenei, se oprește) Cine mai vine?

(Ușa din fund se deschide și Nicu vine bojbăind prin întuneric).