SCENA XVI.

Leonil, Nicu.

Nicu. — (intrând) Doftorul Franț m-o sfătuit ca să viu înapoi să fur pe duduca Marghiolița... (se lovește de un scaun) Valeu!.. dar întuneric îi! (înaintează încetișor spre Leonil)

Leonil. — (în parte) Nu cumva-i doftoru?

Nicu. — (în parte) Parcă zăresc o rochie... Oare nu-i duduca Marghiolița?

Leonil. — Ba-o tocmai șoacăța! (se depărtează în dreapta).

Nicu. — Ba-i tocmai duduca! (fuge în stânga) Îmi vine să fug. (stau puțin amândoi și ascultă)

Leonil. — Cum dracu să mă disbăr de dînsul?

Nicu. — Hei! de-aș avea curaj... ce i-ași mai spune prin întuneric!

Leonil. — O!.. să mă prefac că-s baba! (lui Nicu, încet) Pst!

Nicu. — (în parte, cu mirare) Aud?

Leonil. — Pst, Pst.

Nicu. — (asemene) Parcă mă chiamă? (lui Leonil) Pst.

Leonil. — (cu glas schimbat) D-ta ești?

Nicu. — (încet) Eu.

Leonil. — (cu dragoste) Ah!

Nicu. — (asemene) Oh!

Leonil. — Dragul meu...

Nicu. — (apropiindu-se de Leonil) Scumpa mea!..

Leonil. — (în parte) Mâncate-ar moliile!..

Nicu. — (prinzănd curaj, tare) Scumpa mea duducă Marghioliță!..

Leonil. — (cu mirare, în parte) Ce-am auczit! glasul lui Pâlciu?.. Ce caută prostu!

Nicu. — N-ași fi îndrăznit nici odată să mă apropii de mata, duducă, dar de vreme ce mi-ai făcut pst, nu te mânie dacă ți-oi spune că sînt a matale pre plecată și supusă slugă, căci din ceasul cum te-am văzut, duducuță Marghioliță, m-ai agiuns la inimă... fiind inima me a matale drept care și eu asemene v-oi fi tot de-a una fericit de a mă supune matale, căci... (tot frasul acesta îl zice dintr-o suflare).

Leonil. — (imitând glasul Mairghioliții, îi taie vorba) Destul, monsiu Nicu, că te-i înăduși.

Nicu. — Nu te îngriji, duducuță, că eu așa sînt... Când mă pornesc odată nu mai oprește nici dracu.

Leonil. — Ce zici?

Nicu. — Pre legea me!.. Nu căuta că-s rușinos dinaintea oamenilor... îs tare cu duh când sînt singur, sau cu altul... și mai ales cu alta.

Leonil. — Atunci ești obraznic?

Nicu. — Poroncă?

Leonil. — Vreu să zic că atunci îți arăți arama?

Nicu. — Dar; atunci mă disvălesc; și drept dovadă, ieu îndrăzneală a-ți spune că te iubesc peste măsură.

Nicu.
Te iubesc peste măsură.
Leonil.
Cheschevu?
Nicu.
Pre legea me.
Leonil.
Tu mă-nșeli... ah! taci din gură.
Nicu.
Eu?.. pardon.
Leonil.
Vreman?
Nicu.
Jame!
Leonil
Ah! și eu te iubesc foarte.
Nicu.
Cheschevu?
Leonil.
Parol; mă jur.
Nicu.
Ah! de-acum pană la moarte
Sînt al tău.
Leonil.
Vreman?
Nicu.
Tujur.

Nicu. — (cu foc) Duducuță, să-mi sară ochișorii dacă se află un alt om mai fericit decât supusa sluga matale, drept care, hai să fugim înpreună, fiindcă părinții noștri se scumpesc pentru două sălașe de țigani.

Leonil. — Ce zici? Vrei să mă furi? (în parte) Auzi prostu?

Nicu. — Fără doar și poate... Ah! fie-ți milă, duducuță, de flacăra unui muritor care-i... înflăcărat! Spune-mi, fugi cu mine, ori... ori fug singur?

Leonil. — (în parte) Du-te dracului!

Nicu. — Aud? primești?.. Ah! duducă, îți sărut mânele, (sărută mânele lui Leonil).

(Se aude strănutând în stânga)

Nicu. — Poroncă?

Leonil. — Ai auzit?

Nicu. — Ce?

Leonil. — Vine neneaca.

Nicu. — Elei!

Leonil. — Și de ne-a găsi înpreună, sîntem prăpădiți.

Nicu. — Elei!

Leonil. — Ascunde-te degrabă.

Nicu. — Unde?

Leonil. — În dulapul ista până ce s-a duce neneaca, că oi veni eu să-ți deschid mai pe urmă.

Nicu. — Și după ce mi-i deschide, îi fugi cu mine?

Leonil. — Te mai îndoiești, tiranule?

Nicu. — Ba-ți sărut mânușițile.

Leonil. — (cu dragoste) Sărută și pei!.. (îi dă mâna și Nicu o sărută de multe ori).

Nicu. — (mergend spre dulap) M-am dus. (intrând în dulap) Ah! duducuță, cred că m-ai băgat în rai.

Leonil. — (închizăndu-i) Ba în dulap, prostule, și să nu crâcnești, că ești mort. (Aceste cuvinte le zice cu glas firesc).

Nicu. — (din dulap spăriet) Elei!

Leonil. — (viind în mijlocul scenei) Hup și altul, (rîde) L-am închis pe prostu cu Ioana țiganca! Ha, ha, ha... Aibă parte unul de altul. Acum ceasul fericirei a sunat pentru mine. Dragă verișoară! am să te scap, pentru ca să-ți dovedesc cât te iubesc de mult... Haide!.. (face câteva pasuri spre ușa din stânga și se oprește spăriet). Iar o dihanie!

(Se deschide ușa și Zamfira intră prin întuneric)