SCENA XVI

TEODOREANU, SMĂRĂNDIȚA

TEODOREANU: A! parcă aud foșăind un domino… D-ta ești?

SMĂRĂNDIȚA (tot cu glasul prefăcut): Țist… Taci, pentru numele lui Dumnezeu! că a venit bărbatul meu de la țară.

TEODOREANU: Ce zici?

SMĂRĂNDIȚA: Trăsura care am auzit-o mai dinioare a fost a lui.

TEODOREANU: Ei, și vrea să zică, trebuie să mă duc?…

SMĂRĂNDIȚA: Negreșit… Ah, ce nenorocire!

TEODOREANU (smulgîndu-și batista de pe ochi): Pe unde să fug, că nu văd nimic?

SMĂRĂNDIȚA: Nu fugi încă… Așteaptă aici în salon pănă s-or liniști oamenii din ogradă, ș-apoi oi veni eu să-ți dau drumul.

TEODOREANU: Dar dac-a veni bărbatu d-tale aici?

SMĂRĂNDIȚA: Nu te teme, că-i trudit de pe drum și are să se culce îndată.

TEODOREANU: Și nu și-a rupt încai gîtul pe drum?

SMĂRĂNDIȚA: Ah, Teodorene, cît îmi pare de rău!… Sărută-mă macar o dată păn-a nu ne despărți…

TEODOREANU (în parte): Nu pre am gust de sărutat, cu bărbatul la spate. (O sărută.)

SMĂRĂNDIȚA: Stăi pe canape și nu face vuiet, că sîntem perduți… Adio, scumpul meu!… Adio, sufletul meu!… (Iesă prin stînga.)