SCENA IX

TOADER, SUZANA

TOADER: Dar de aste mi-ai fost, lele Suzană?

SUZANA: De care, bădică?

TOADER: Vrei să-mi pui flori după urechi cu sfrijitul cel de Gălușcă?

SUZANA (râzând): Cum ai aflat-o, bărbățele?

TOADER: Ș-încă râzi, muiere nerușinată!... Râzi, și nu-i nici o săptămână de când te-am luat! (Începe a plânge.) Ce păcate-am avut să mă-nsor!... De unde eram om teafăr, s-ajung de batjocura satului!... Alei, Suzano, mi-aș fi pus capu-n foc că tu nu ești ca altele.

SUZANA: Nu fii copil, omule. Ce, Doamne, iartă-mă! te scâncești numai pentru-atâta?

TOADER (bocindu-se): Auzi, atâta?... Da ce-mi trebuie mai mult?

SUZANA: Liniștește-te, dragă, c-a fost numai o glumă.

TOADER: Glumă?... să-l înveți chiar tu pe Gălușcă ca să se-mbrace femeiește, pentru ca să vie la tine!...

SUZANA: Dacă, doar n-am orbul găinilor, ca să mă-ndrăgesc de-un șoldan ca dânsul. Am vrut numai să-mi bat joc de el.

TOADER: Ian, las, parcă n-am văzut eu, n-am auzit eu...

SUZANA: Nu crede ce vezi cu ochii, bărbate; crede ce-ți spun eu.

Bărbate, bărbate,

Nu crede ce vezi,

Închide-ți tu ochii

Ș-orbește mă crezi.

De-auzi vorbe rele

Tu, surd să te faci.

Astupă-ți urechea,

Te culcă și taci.

TOADER: Să tac, să tac când știu că vechilul umblă după tine ca lupul după oaie.

SUZANA: Lasă-l să umble și, dacă ești om, ia-l la hăituit când s-o primbla noaptea prin sat.

TOADER: Iaca! bine zici, nevastă. (Râde.) Ha, ha, ha, că mare pricepută ești!

SUZANA: Vezi?... și tu mă credeai o rea.

TOADER: Iartă-mă, Suzană dragă, că de-acum mă jur să fiu orb și surd. Mă ierți, puiculiță?

SUZANA: Te iert, bărbățele.

TOADER: Și... îmi dai voie să ma-nfrupt c-un sărutat?

SUZANA: Ba și cu două, Toderică.

TOADER: Găinușa badei. (Când voiește s-o sărute, intră jandarmul.)