SCENA XII

RĂZVRĂTESCU, TOADER, ȚĂRANII (ieșind din crâșmă), mai pe urmă GALUSCUS

TOADER: Da haide, măi, azi, c-așteaptă subprefectul.

VEVERIȚĂ: Iaca venim, venim; mai încet, vornice, că nu dau tătarii.

RĂZVRĂTESCU: Ha, ha! Iaca și sătenii; am să-i dăscălesc, după cum am citit în gazetă. (Tare.) Oameni buni!... v-ați adunat cu toții?

VEVERIȚĂ: Ne-am strâns, cucoane; am lăsat lucrul ș-am alergat la chemarea vornicului.

RĂZVRĂTESCU: Bine... Vornice!

TOADER: Aud, cucoane.

RĂZVRĂTESCU: Ai mai strâns ceva din banii birului?

TOADER: Te miri ce și mai nimică, vorba ceea, că oamenii îs lipiți pământului.

VEVERIȚĂ: Așa, așa, săracii de noi!... lipiți pământului!

RĂZVRĂTESCU: Pâră veche, badeo, pâră veche... Vornice, să te pornești acu-ndată cu banii câți ai adunat și să-i duci la sămișie.

TOADER: Îra! cucoane, nu s-ar putea să lăsăm pe mâine?

RĂZVRĂTESCU: Nu... hai; pornit-ai?

TOADER: Pornit, pornit; numai să zic două vorbe nevestei. (Se duce la casa lui.) Suzano!

SUZANA (pe pragul ușii): Aud, bărbate. (Vorbesc încet.)

RĂZVRĂTESCU (zărind pe Suzana): Iaca, mă! da frumușică vorniceasă are vornicul!... Bună idee am avut să-l espeduiesc.

SUZANA (încet): Și, zău, iar te duci, Toadere?

TOADER (încet): Mă duc pân’ în capătul satului și mă-ntorc îndărăt pe după țarină.

RĂZVRĂTESCU: Da nu te-ai mai dus azi?

TOADER: Iaca mă duc... Ard-o focul vornicie!... Rămâi sănătoasă, nevastă. (Iese prin stânga.)

SUZANA: Mergi cu bine, bărbate. (Se închide în casă.)

RĂZVRĂTESCU (în parte): Îi frumușică coz.

VEVERIȚĂ: Cucoane, vornicul ne-a spus că ai să ne grăiești câte ceva.

RĂZVRĂTESCU: Da.

VEVERIȚĂ (către țărani): Tăceți, mă!

GALUSCUS (arătându-se la portiță cu o pungă în mână): Ce are să le spuie?

RĂZVRĂTESCU: Oameni buni! v-am adunat pentru ca să vă spun vorbe mari și late, cum n-ați mai auzit de când trăiți. Eu vă sunt prieten, frate, tată!... vă vreau binele, și dar vă întreb: Cum ați petrecut păn-în ziua de astăzi?... bine, ori rău?...

VEVERIȚĂ: Apoi, dă, cucoane... cum a dat târgul și norocul, vorba ceea.

RĂZVRĂTESCU: Rău!... Ați fost lipsiți de toate, și de libertate, și de egalitate, și de fraternitate, și de legalitate, și de inviolabilitate... și de... (Scoate un jurnal din buzunar.)

GALUSCUS (în parte): Ce zice? ce zice?...

VEVERIȚĂ (la țărani): Ce-or fi, măi, acele toate?

RĂZVRĂTESCU (citind jurnalul): “Și de drepturi cetățenești, și de drepturi comunale, și de drepturi municipale, și de drepturi civile, și de drepturi politice, și de sufragiul universal.”

VEVERIȚĂ (lui Gheorghe): Ce-i sufragiu cela, mă Gheorghe?

GHEORGHE: Sofragiu, cumătre, ca la boieri.

RĂZVRĂTESCU (citind): “Dar, în fine, a unsprezecea oră a sunat pentru voi! Cel proletar va scăpa de proletariat! Cel mic se va face mare, și viceversa, cel mare se va face mic! Cel slab va fi putinte, și cel putinte neputinte!”

GALUSCUS (în parte): Propagă anargia, nebunul!

RĂZVRĂTESCU (citind): “De-acum fiecare locuitor debue a fi proprietar de patru fălci de pământ, căci acel pământ e a lui Dumnezeu, și precum glasul poporului este glasul lui Dumnezeu, asemenea pământul lui Dumnezeu este pământul poporului.” (Vorbit.) Vă vine la socoteală așa, oameni buni?

VEVERIȚĂ: Cum, cucoane?

RĂZVRĂTESCU: Să aveți fiecare partea voastră, câte 4 fălci, și să nu mai faceți boieresc?

VEVERIȚĂ: Ne-ar veni, cucoane; dar să-mi dai voie a face o întrebare, dacă nu ți-a fi cu bănat.

RĂZVRĂTESCU: Grăiește, moș Veveriță, că d-ta ești om priceput.

VEVERIȚĂ: Patru fălci de pământ sunt bune acu deocamdată; dar mai târziu, când ne-or crește copiii, li s-a da oare și lor câte patru fălci?

RĂZVRĂTESCU: Ba nu, moș Veveriță; copiii vor împărți frătește locul părintesc, că așa-i cu dreptul.

VEVERIȚĂ: Carevrasăzică, dac-aș avea patru însurăței, să le vie parte numai câte-o falce?

RĂZVRĂTESCU: Măi, proștilor, voi nu înțelegeți toate avantajele unei asemene reforme.

VEVERIȚĂ (lui Gheorghe): Ce-a fi acea răformă, Gheorghe?

GHEORGHE: Ce să fie, cumătre? Răformă, adică formă ră.

RĂZVRĂTESCU (citind): “Acele avantage sunt: 1-i că vă faceți cetățeni liberi; al 2-lea, că vă faceți liberi cetățeni; al 3-lea, că fiind liberi cetățeni, o să dobândiți demnitatea de cetățeni liberi; să agiungeți a fi și voIONație.”

GALUSCUS (în parte): Auzi, Nație!... zi Năciune, ignorantule!

RĂZVRĂTESCU: O nație mare, cultivată, florisantă.

GALUSCUS (în parte): Florelinte, nu florisantă...

RĂZVRĂTESCU: Să aveți și voi școli și comune, și temniți în sate, ca toate națiile civilizate. De aceea vă poruncesc acum să lăsați orice lucru a câmpului baltă și să vă duceți ca să cărați lemn de durat o temniță aici. Sunteți liberi, bătaia este ridicată; prin urmare, aveți nevoie de-o casă de arest.

VEVERIȚĂ: Temniță la noi?... doar nu suntem scăpați din ocnă!

RĂZVRĂTESCU: Așa; și să mai cărați lemn pentru clădirea unei case comunale; pentru că toate satele au să fie organizate în comune.

VEVERIȚĂ (lui Gheorghe): Ce să fie cumuna ceea, Gheorghe?

GHEORGHE: Adică, cum una, cum alta; tot ca una, fata me.

RĂZVRĂTESCU: Și să mai cărați lemne pentru duratul unei școli sătești, în care copiii voștri să învețe carte, ca să se facă învățați. Bune-s toate aceste, oameni buni?

VEVERIȚĂ: Bune, cucoane. Numai cât, toate-odată... ne vine cam greu; n-avem mijloace, suntem săraci, și de-a fi să lăsăm pâinea pe câmp, poate, Doamne ferește! să putrezească! și cu ce ne-om hrăni la iarnă?

RĂZVRĂTESCU: Iaca leneșii!... Hai, nu mai lungiți vorba și vă porniți acu-ndată la lemne.

VEVERIȚĂ: D-apoi, cucoane, îi păcat să ne pierdem tot lucrul anului.

RĂZVRĂTESCU: Ei, măi badeo, nu mă faceți să-mi întorc cojocul pe dos, că, deși sunteți oameni liberi, v-oi face acum s-alergați iepurește.

VEVERIȚĂ (pe gânduri): Sărmanii de noi!... cică vor să ne facă bine!...

RĂZVRĂTESCU: Pornit-ați azi?

VEVERIȚĂ: Ne ducem, că doar suntem oameni liberi, cum zici d-ta. Hai, măi.

ȚĂRANII: Hai. (Iese prin fund în stânga.)

RĂZVRĂTESCU (cu aer de triumf): Așa să face educațiunea populului!

GALUSCUS (venind în fața lui Răzvrătescu): Domnule, am ascultat toate aberăciunile câte le-ai debitat fraților romani, și fac aici declărăciune că ești un perturbator! Dumneta nu urmezi instrucciunilor guvernului... urmezi inspirăciunei unor utopiști, carii te port de nas ca pe-un nătărău... Mă duc să espedez o depeșă telegrafică la dnul ministru, ca să te demasc ca pe un oficiolat incapace și fatal.

RĂZVRĂTESCU: Ai adus banii contribuției?

GALUSCUS: Las’ că ți-oi da eu contribuciune.

Ești pentru năciune

O perturbăciune,

Abominăciune,

Și execrăciune!

Om făr’ de răciune,

Plin de-aberăciune,

Duci la perdiciune

Pe biata năciune.

(Intră furios în casa lui.)

RĂZVRĂTESCU

Ciune, ciune, ciune,

Du-te-n năibăciune!

Ești o scăpăciune

Din balamuciune.