Nu, a ta moarte nu-mi folosește;

Nu astă jertfă eu n-am dorit;

Dă-mi numai pacea care-mi lipsește,

Pacea adâncă ce mi-ai răpit.

Ia-mi suferințe aspre, turbate,

De adânci chinuri veșnic izvor,

Zile amare, nopți tulburate,

Pline de tine, de-al meu amor.

În zadar ochii-ți arăt iubirea

Ce ești departe de-a o simți;

În zadar chipu-ți poartă mâhnirea,

Umbra durerii, ce m-amăgi.

Sub astă mască văz bucurie,

Văz mulțumirea-ți să pătimesc,

Și orice-ai zice, vei ca-n vecie

Ceas de odihnă să nu găsesc.

Cunosc prea bine a mea greșeală,

Dar cunoștința nu m-a-ndreptat,

Căci a mea soartă, tristă, fatală,

Zâmbirii tale pradă m-a dat.

Astfel în crânguri o păsărică

Aude-aproape un ciripit,

Zboară îndată, și fără frică

Lângă colibă ea s-a oprit.

Privește,-ascultă, dar fără veste

Tainica cursă ce i s-a-ntins

Se-nchide... roabă ea se găsește;

Un glas s-aude zicând "team prins".

Și vânătorul ce imitează

Pe frunzuliță un glas străin,

De vicleșugu-i se îngâmfează,

De bucurie el este plin.

O! câte lupte, câte suspine,

Tăcuta noapte n-a ascultat;

Câte pustiuri de groază pline

A mea durere n-a vizitat!

M-a văzut șoimul pe-nalta stâncă,

A cărei vârfuri s-ascund în nori,

Și al lui țipăt în valea-adâncă

S-a-ntins departe plin de fiori.

Dar nici pustiul, nici depărtarea,

Gândiri cumplite n-au biruit:

Molizii, brazii, ce port răcoarea,

Ei suferința-mi n-au răcorit.

Te iubesc astăzi ca mai-nainte,

Ca în minutul cel încântat,

Când eu de pieptu-ți tânăr, fierbinte,

Tremurând, fruntea-mi am rezemat.

Minutu-acela-n veci mă muncește,

Ca o sentință e-n mintea mea;

De ating fruntea-mi, simt că zvâcnește,

Focul din sânu-ți arde în ea.

Fierul cel roșu, care-l apasă

Mâna cruzimii pe-un osândit,

Mai adânci urme nici el nu lasă,

Decât minutul acel dorit.

A mea durere trecut nu are;

Ea nici va crește, nici va scădea;

Și fericita, dulce uitare

Ce crezi că cearcă inima mea

E c-acea tristă, vie tăcere,

Care domnește după război

Pe-un câmp de groază și de durere,

De morți, de chinuri și de nevoi:

Unde un tată pe un fiu plânge,

Unde nădejdea toată-a-ncetat,

Unde se-nalță un fum de sânge,

Ca blestem jalnic și necurmat.

Mai mult d-atâta nu poți a face:

Asta e soarta ce mi-ai gătit,

Singurul bine, singura-mi pace,

După amorul ce-am suferit.