Fabulaţia scrisă.

Mă rugam continuu lui Dumnezeu rostind neîncetat rugăciunea '„Tatăl nostru” şi-mi făceam cruce cu limba în gură.

Am înlăturat de la mine ideea de a-l provoca pe duşman. Aceasta ar fi însemnat o adevărată sinucidere.

Având caietul în mână îmi dădeam seama că va trebui să scriu. Îmi frământam mintea cum să procedez pentru a nu le face jocul scriind ce vroiau securiştii, ca apoi aceste înscrisuri să fie folosite împotriva noastră, a tuturor… Arunci m-am apucat să scriu.

Subiectul „analizei” şi „autoanalizei” a fost cum legionarii au „încercat” compromiterea Partidului Comunist Român provocându-l.

Dacă tot e vorba de fabulaţie şi de o minciună, atunci minciună să fie! În această „cărpoşenie” i-am introdus şi pe naţional-ţărănişti, şi pe liberali, şi pe social democraţi, absolut tot ce cunoşteam eu că ar fi fost organizaţie cu caracter politic în ţară.

Cu toţii am pornit o „campanie” de compromitere a „viteazului” şi „nevinovatului” Partid Comunist Român.

Această '„cacealma” am argumentat-o cu dovezi ridicole şi de-a dreptul copilăreşti, în aşa fel ca oricine citind-o să zică despre autor că nu a fost cu mintea întreagă…

CONCLUZII asupra sistemului confecţionării de către Securitate a unei întregi literaturi de memorialistică politică.

Noi legionarii am fost forţaţi să scriem aceste „analize” şi „'autoanalize” care au fost incluse de Oculta comunistă în literatura memorialisticii politice (ultrasecretă).

Aceleaşi metode le-au aplicat şi faţă de alte personalităţi nelegionare.

Aşa se explică apariţia acelei avalanşe de memorii scrise de diferite personalităţi politice ale României.

Oamenii au fost aduşi sistematic şi ştiinţific la limita inferioară a puterilor… Personalităţi prăbuşite fizic şi moral au fost puse să-şi scrie memoriile. Unii le-au scris chiar în închisoare, alţii în domicilii obligatorii, alţii în libertate, strict supravegheaţi de organele de securitate.

Cu o lingură de arpacaş, cu câteva boabe de fasole în plus la ciorbă, Securitatea a obţinut tot ce a dorit.

Unii înnebuniţi de foame şi de apăsarea spaţiilor înguste, alţii ca să scape de mizeria domiciliilor obligatorii sau să-şi salveze familiile de urgia comunistă au scris aşa cum le-a comandat Securitatea.

Întreaga această literatură are o caracteristică comuna, un singur numitor: Ponegrirea Legiunii Arhanghelului Mihail.

Aceste manuscrise au fost puse apoi la dispoziţia scribilor de curte ca sursă „originală” din care să se inspire…

Câţiva dintre aceştia au avut talentul necesar ca prin imagini artistice să întunece cel mai strălucitor astru ce-a poposit deasupra pământului românesc. Restul au fost scribălăi şi lătrători de duzină. Dar şi cei buni şi cei răi au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să elimine din contextul istoric Legiunea. Acolo unde nu a fost posibil – să o ponegrească.

Oculta comunistă n-a plătit nimic în schimbul acestor mârşăvii inspirate şi dirijate de dânsa. A obţinut tot ce a dorit doar strângând sau destrângand şurubul… SATANICĂ TREABĂ!