Ultima „înmormântare”

După 15 zile de arest sever am fost scos de la celula de pedeapsă şi introdus din nou în circuitul „reeducării”, la un alt club.

La acest club de secţie, şef era un călugăr renegat, pe nume Cristofor Dancu.

Era atât de tâmp acest călugăr încât îi mai închina „ode” şi poezii „omagiale” lui Stalin, deşi acesta fusese de mult aruncat la lada cu gunoi de către Nichita Hruşciov.

Şi la acest club vorbitori erau doar vreo trei-patru, restul tăceam.

Venea mereu colonelul Crăciun cu suita după el ca să ne îndemne să luăm cuvântul şi să ne autoponegrim.

Ne zicea comandantul închisorii:

— Ce, voi sunteţi mai presus decât conducătorii voştri. Aceştia şi-au făcut „analiza „ şi „autoanaliza „! Acum aveţi dezlegare. Puteţi să v-o faceţi şi voi.

Cu toate îndemnurile colonelului, noi am tăcut.

Numai Cristofor Dancu vorbea despre „Ultima înmormântare” a Mişcării Legionare.

Unul mai hâtru din sală i-a răspuns:

— Mişcarea Legionară a mai fost înmormântata de vreo şase-şapte ori până acuma şi iarăşi a înviat. Dacă mai învie o dată şi după această înmormântare „ai rupt cuiul Cristofore”!

Un nou şiretlic.

Văzând că verbal noi nu ne facem autoanaliza, ne-au adus caiete de câte 50 de file şi creioane pentru a ne face „analiza” şi „autoanaliza” în scris.

Nu era glumă, deşi mulţi nu luau în considerare aceste hârtii scrise.

Eu le-am atras atenţia la toţi să se gândească bine ce scriu. Securitatea urmăreşte asasinarea noastră morală. Acest lucru îl fac prin propriile noastre scrieri. Cu aceste scrieri ne vor şantaja sau vor înşela pe alţi deţinuţi.

— Nu domnule – a răspuns unul din mulţime – minciunile tot nu rezistă în faţa istoriei. Noi astăzi suntem obligaţi să le folosim terorizaţi de cei mai acerbi duşmani ai noştri.

Eu i-am răspuns adresându-mă tuturor:

— Aşa pare… Dar pentru că noi le spunem, dovedim prin aceasta cât de slabi suntem.

Mă gândesc cum toate aceste scrieri vor fi folosite de comuniştii perverşi şi ticăloşi pentru a dovedi că legionarii n-au fost decât nişte „sceleraţi” formaţi din „pleava” societăţii şi că n-au fost decât nişte „farisei”.

Injuriile împotriva Gărzii de Fier pe care aceştia le pun în gura fiilor ei pot contribui la o adevărată înmormântare a Mişcării Legionare…

Din câţi eram în camera aceea de pe secţie, numai eu am fost trecut prin râşnita Pitestiului. Numai eu puteam să îmi dau seama cu adevărat ce înseamnă să fii adus prin tortură neîntreruptă până în pragul morţii şi de acolo readus la viaţă pentru ca să o iei de la capăt…

Mai aveam în mine câteva rezerve de rezistenţă fizică şi psihică. Îmi dădeam seama că acestea sunt mici în raport cu posibilităţile Securităţii de a le distruge.

Se vedea bine că Oculta comunistă este decisă să renunţe la vechile metode folosite în închisoarea Piteşti şi Gherla. Totuşi, pentru un număr mic de persoane o mai puteau face şi după vechea reţetă. Puteau să se asigure că lucrurile nu vor fi descoperite de opinia publică mondială.

Iată cum în mod „paşnic”, dar cu sula în coaste, ne amăgeau în toate formele ca să ne autoflagelăm, pentru ca în final să ne dăm cu propriile noastre afirmaţii mincinoase în cap.