Intervine administraţia ca să potolească gâlceava.

Când vacarmul în sală era mai mare, uşa s-a deschis şi au intrat câţiva gardieni. În fruntea lor era plutonierul Lungu, care avea şi funcţia de politruc.

— Ce s-a întâmplat? Nu vă înţelegeţi? Trebuie să aveţi răbdare, că aşa-i la început. Se ivesc contradicţii.

La blânda intervenţie a plutonierului, oamenii s-au potolit făcând linişte. Gardienii s-au retras lăsându-ne să ne vedem de discuţii în continuare.

Dintre toţi vorbitorii care au luat cuvântul, unul a ţinut o adevărată pledoarie împotriva a tot ce a zis Parpalac. I-a zis-o pe faţă, fără să-i pese de urmări.

Acest bărbat plin de curaj se numea Ion Cârja, cetăţean american de origine română.

Iată cuvântarea lui, atât cât îmi amintesc:

Mai întâi a arătat lipsa oricăror dovezi a comuniştilor atunci când îl calomniază pe Corneliu Zelea Codreanu.

Dacă el, Codreanu, este un aşa mare „criminal” – cum îl învinuiesc comuniştii – de ce nu au deschis un proces de condamnare a acestuia, post – mortem?

Cum ştiu să-şi decoreze toţi tâmpiţii, să-şi reabiliteze toate bestiile numai după cum le cer interesele de moment ale diferiţilor potentaţi, puteau foarte simplu să deschidă un proces cu dovezi (că doar le au în mana lor) şi lucrurile ar fi devenit clare.

N-au făcut-o. Ştiu ei bine de ce n-au făcut-o. Cu calomnia se jonglează mult mai uşor.

Lupta Mişcării Legionare a fost o luptă de apărare. Toate forţele oculte s-au dezlănţuit împotriva tineretului legionar.

Acţiunea duşmanilor a fost de o duritate ce nici în evul mediu nu a mai a vut loc.

Împotriva miilor de gloanţe trase împotriva legionarilor au răspuns şi legionarii cu câteva focuri în legitimă apărare, ca o necesitate dureroasă şi regretabilă.

Legionarii n-au ţintit în executanţii de rând, ci în marii vinovaţi…

Legea impusă de regimurile pe care le „plâng” comuniştii a fost legea junglei. Sute şi sute de legionari au fost împuşcaţi mişeleşte fără să aibă vreo vină, fard să fie pornit vreun proces împotriva lor.

Cum aţi fi vrut să se apere tinerii în acest caz?

Când lege nu există, fiecare se apără cum poate. Aşa au făcut şi tinerii legionari lovind în vinovatul principat.

Apoi Ion Cârja a luat toate cazurile la rând, neomiţând nimic. A arătat câţi legionari au fost ucişi, schingiuiţi, arestaţi până ce – în disperare – a fost lovii şi călăul principal.

În final s-a oprit asupra cazului Iorga-Madgearu.

Nicolae Iorga – arăta Ion Cârja -a fost autorul moral numărul unu al masacrelor împotriva tineretului legionar. Nu din patriotism, ci din motive josnice.

La temelia urii lui Iorga împotriva lui Codreanu şi a Legiunii n-au fost „raţiuni de stat”, nici alte motive politice. Ura lui Iorga a fost declanşată de orgoliul nemăsurat al savantului când s-a văzut minimalizat şi abandonat de tineret. Tinerii au preferat să-l urmeze pe Codreanu, nu pe Iorga. Pizma l-a dus pe marele savant într-o stare de demenţă intelectuală.

Ura cea setoasă nu şi-a astâmpărat-o până nu l-a văzut pe Codreanu în mormânt şi sute de tineri ucişi pe toate drumurile.

El, Iorga, a stat în spatele asasinilor, făcând oficiul de ariergardă cu enorma lui personalitate ştiinţifică recunoscută pe plan mondial…

Normal ar fi fost ca Iorga să fie internat în Fortul Jilava, alături de cei 54 de asasini. N-a fost arestat şi nici n-a fost pus pe lista asasinilor ce urmau a fi cercetaţi. Din contră, legionarii i-au oferit protecţie sub pază legionară la Vălenii de Munte.

Măsura protecţiei lui Iorga nu a fost luată pentru „nevinovăţia” lui, ci din raţiuni politice.

Străinii şi mai ales Oculta internaţională puteau să declanşeze o adevărată campanie de denigrare a Legiunii…

I-a oferit protecţie pentru că existau sute de fraţi, de copii sau părinţi ai celor ucişi care din proprie iniţiativă puteau să se răzbune.

Problema se punecine i-a şoptit la ureche orgoliosului savant să se mute din această localitate şi să se stabilească la vila sa din Sinaia?

Se mai pune încă o întrebare:

— Cine avea interes ca Iorga să moară de mână legionară?

Primul a fost Antonescu, alături de care se găseau toate resturile camarilei lui Carol al II-lea, în frunte cu Rioşeanu. Scopul lor era compromiterea Legiunii şi îndepărtarea ei de masele populare.

Urmau serviciile secrete ruseşti, NKVD-ul lui Statin. Şi aceştia aveau aceleaşi scopuri. Tot compromiterea Mişcării.

La fel şi serviciile secrete engleze, care acţionau prin Veturia Goga pe lângă Antonescu.

O altă forţă care putea să aibă interes a fost Gestapo-ulgerman. Se ştie că Iorga a fost un mare antinazist.

Singurii care aveau interesul ca Iorga să fie protejat au fost legionarii.

Troian Boieru – asasinul lui Iorga – când a văzut că acţiunea lui este dezavuată de toţi legionarii, de ce nu s-a predat justiţiei ca să-şi ia plata pentru faptă?

Pentru lumea de rând aceasta nu constituie un argument… Pentru lumea legionară, însă, argumentul este de cea mai mare importanţă.

Atitudinea de indisciplină a lui Traian Boieru – din punctul de vedere al legionarilorâl aruncă pe acesta în rândurile agenţilor infiltraţi în Legiune. Dacă este aşa, sau nu este aşa viitorul îl va dovedi.

După Ion Cârja n-a mai luat nimeni cuvântul. Am fost duşi toţi la camerele noastre. După câteva minute a venit plutonierul Lungu şi a citit numele meu şi al lui Cârja. Ne-a dus pe amândoi la celula neagră cu pedeapsa de 15 zile „arest sever”. Fiecăruia ne-au rezervat câte o cameră individuală ca să medităm în linişte.

După ce plutonierul Lungu a închis uşa, a deschis oblonul şi mi-a zis:

— Asta-i pentru cuvântarea de la clubul tineretului.