În Bucureşti.

Pe peronul Gării de Nord lume multă. Foarte mulţi indivizi posedau aparate de filmat şi de fotografiat. Mi-am dat seama că aceştia sunt agenţi ai Securităţii care imortalizează pe pelicule primele întâlniri pentru eventuale anchete.

Nu-mi păsa de nimic. De la înălţimea staturii mele îl căutam cu ochii pe Marcel Petrişor. Deodată îl zăresc în mulţime. Mă observase mai înainte şi îmi făcea semne cu mâna.

Marcel Petrişor era cineva… Avea un avans de om liber cu două zile înaintea mea. El îşi găsise o gazdă în Bucureşti la o cunoştinţă. Mă aştepta având în mână o cămaşă curată şi călcată, obiect de care aveam cea mai mare nevoie în primă urgenţă.

Mi-am găsit şi „garderoba” cea mai potrivită pentru un om liber: în WC-ul hotelului „Astoria „ din faţa Gării de Nord.

Cum am simţit pe corp cămaşa curată, parcă am devenit alt om. Nu sesizam că în rest sunt îmbrăcat ca o paparudă: pantalonii erau dintr-o pijama, iar cu picioarele târşeam o pereche de papuci ce nici talpă nu mai aveau.

Cu toată jalnica mea înfăţişare, cămaşa curată îmi dădea prestanţa care mă îndreptăţea să-mi ţin nasul în vânt.

Marcel Petrişor îmi aduse şi o veste: Pe peronul Gării de Nord eu am mai fost aşteptat, un timp, de o tânără pereche, soţ şi soţie, pe nume de Ligia şi Fănică Ţurţoi, care de curând se întorseseră din concediu. Avea şi numărul lor de telefon şi promisiunea că, dacă nu găsesc altă gazdă, sunt bine primit la dânşii. În felul acesta a început să-mi cânte şi mie cucul din partea dreaptă.