„Cazul” Tache Rodas.

Într-o zi, uşa se deschise brusc şi în cameră năvăleşte Ţurcanu înjurând de dumnezei, hristoşi, mamă…

— Bandiţilor, vă omor! Vă distrug! Nu mai vedeţi lumina zile! Când intra Ţurcanu In aceste camere de studenţi, noi ne ridicam cu toţii în picioare, Ţurcanu era un fel de „Măria Sa”.

Cu faţa la perete! F-vă…!

Automat această turmă dresată şi speriată s-a întors cu faţa la perete în faţa bestiei securiste.

— Să nu îndrăznească nimeni să tragă cu coada ochiului, sau să răsucească scăfârlia în dreapta sau stânga. Aşa să încremeniţi!

În toate momentele acelea simţeai greaţa că te poţi pomeni cu cine ştie ce urs sau altă fiară fioroasă în spate care te va sfâşia.

Am auzit cum s-a deschis uşa, s-au mai auzit şi nişte foşneturi, pe urmă Ţurcanu a zis mai multor oameni: Ieşiţi afară. Am auzit închizându-se uşa, după care Ţurcanu tună la noi:

— Întoarceţi-vă cu faţa la mine!

Când ne-arn întors, am văzut jos un ghemotoc. Un muşuroi acoperit cu preşuri murdare de sub care se prelingeau câteva şuviţe de sânge. Nu se distingea nici un fel de formă a trupului omenesc…

— Ascultaţi şi luaţi aminte – zise Ţurcanu. Apoi lovind cu piciorul în acel ghemotoc a poruncit:

— Vorbeşte măi!

Am auzit o voce stinsă, dar clară, de sub velinţele murdare zicând:

— Mă numesc Rodas Tache. Mă găsesc în situaţia aceasta pentru că am spus bandiţilor din fabrică să se ferească de cei de la Piteşti, pentru că toţi sunt turnători.

Modul în care au fost pronunţate cuvintele ne-a creat la toţi o stare de groază de nedescris. Cele spuse păreau a fi ultimele lui cuvinte din viaţă.

Apoi Ţurcanu ne-a ţinut un discurs despre cum s-au întâmplat lucrurile:

— Acest bandit de Rodas Tache, venind cu noi de la Piteşti, a fost introdusân fabrică. Fiind elev la data arestării, cunoştea mulţi muncitori din Ploieşti.

S-a întâlnit cu ei şi s-au îmbrăţişat… Unuia dintre ei i-a zis: „ Mă, feriţi-vă de studenţi că toţi sunt nişte turnători”.

Muncitorul s-a uitat la el, a luat act de ce i-a zis şi i-a mulţumit pentru informaţie. În sinea lui şi-a zis că bietul copil a înnebunit. Cum să creadă despre studenţi că ar fi turnători când el îi cunoaşte ca elementele cele mai pline de virtute.

Acest muncitor întâlnind pe un student cunoscut care venise tot de la Piteşti, i-a pus întrebarea: „- Domnule, ce s-a întâmplat cu studenţii la Piteşti? Studentul i-a răspuns: „- Nu s-a întâmplat nimic. Sunt anticomunişti, sunt legionari, se menţin pe poziţie… Dar de ce mă întrebi?”

Muncitorul dădu din cap zâmbind şi îi zise studentului. „- Uite, am şi eu aici o cunoştinţă. Un biet copil care numai după doi-trei ani de puşcărie şi-a pierdut minţile. Mi-a zis să ne ferim de studenţi că toţi sunt turnători. Îl cunoşti cumva pe Rodas Tache?

— Nu-l cunosc dar cred că-icam zăpăcit. S-o fi ţăcănit de cap din cauza puşcăriei.”

Seara la ieşirea din fabrică, acest student a dat o informaţie „specială” pentru Ţurcanu şi ofiţerul politic,.

— Eu.

— Zise Ţurcanu – l-am întrebat pe student:

— Tu ce i-ai spus?”

— I-am spus – îmi răspunse studentul – să nu mai vorbească şi cu alţii despreaceasta ca să nu strice atmosfera frumoasă de rezistenţă anticomunistă.”

Imediat muncitorul respectiv a fost scos din fabrică şi dus în camera de tortură numărul 99 de la etajul III, pentru a fi izolat şi transformat din om în neom.

Aşa ne-a vorbit Ţurcanu cu o impertinenţă diabolică. Noi l-am crezut căci acesta era adevărul dureros. Îi cunoşteam rafinamentul de fiară.

S-ar putea spune că studentul a greşit din punct de vedere moral, însă se poate pune problema şi altfel:

Ce s-ar fi întâmplat dacă acest muncitor ar fi fost şi el trecut prin „moara reeducării…”?

S-a ajuns la punctul „care pe care”.

Dacă erai un ticălos, o spuneai din ticăloşie. Dacă erai cinstit, îl divulgai din eroare şi din instinctul de conservare. Totul era să fii mare artist. Să taci, să te închizi în tine. Dacă vorbeai, nu ştiai cu cine vorbeşti. Aveai toate şansele să-fi încarci conştiinţa fără motiv. Na a veai cum să verifici dacă cel cu care stăteai de vorbă e un informator sau un om cinstit.