Verificarea drăcească a loialităţii faţă de „reeducare”

Nu sunt cuvinte în vocabularul lumii întregi pentru a descrie groaza ce mi-a lăsat-o calvarul bietului Tache Rodas. Îmi imaginam cum şi-a ispăşit greşeala de a fi naiv acel muncitor cinstit…

A doua zi, veni Ţurcanu însoţit de un gardian ce avea în mână o listă bine gândită şi dinainte calculată pentru a ne răspândi prin toate camerele.

Aceasta constituia o verificare ce o realiza Ţurcanu şi ofiţerul politic. Trebuiau să ştie exact cum cei trecuţi prin „râşniţa reeducări” ştiu să păstreze secretul asupra celor ce se petrec în închisoare.

În camerele în care am fost introduşi erau de-a valma oameni curaţi care n-aveau nici cele mai mici cunoştinţe despre nenorocirile Piteştiului. Erau studenţi cu creierele spălate care nu se cunoşteau între ei, fiind formaţi astfel în diferite camere de tortură. Peste toţi aceştia veneam noi, luaţi tot separat, câte unul din fiecare cameră de studenţi, care nu ne cunoşteam intre noi.

Iată-ne zvârliţi ca într-o mare hazna cu miros infect dintr-un oraş de provincie. Acolo sunt multe specii de viermi care vara se lăfăiesc în mediul lor de viaţa. Nu numai că se lăfăiesc cu plăcere, ci duc şi o luptă acerbă intre ei -care pe care – ca să supravieţuiască. Aşa eram noi…

Ni s-a dat dispoziţie că fiecare din noi trebuie să-1 provoace pe celălalt. Să scoată de la el tot ce ştie cu privire la reeducare şi să divulge imediat lui Ţurcanu ce a auzit.

Dacă nu provocai, te provoca altul pe tine. Dacă nu divulgai, te divulga altul pe tine zicând:

— I-am pus întrebarea, dar n-a răspuns nimic.

— Aaaa, ai tăcut? Înseamnă că banditismul cloceşte în tine, încă n-a fost scos în întregime. Astfel erai trecut din nou prin torturi barbare spre a fi scos „banditul” din tine.

Toate ieşirile din acest Iad erau zăvorâte, iar noi eram în interiorul lui.

Dubla calitate de medic şi informator.

La închisoarea Gherla studenţii de la medicină din ultimul sau penultimul an erau folosiţi la vizitele medicale. Aveau libertatea ca toată ziua să se informeze pe secţii care sunt bolnavii.

Toţi au fost dezumanizaţi prin torturi în închisoarea Piteşti şi aveau mintea întoarsă cu 180 de grade.

Omul simplu e foarte sensibil la fapta medicului de a se interesa în mod sincer de viaţa sa.

Dacă medicul îl ascultă, îi vorbeşte frumos, îl ciocăneşte pe piept şi pe spate, el este pe jumătate vindecat.

Când se făceau aceste vizite medicale, eu stăteam nu prea departe de medic şi pacient, ca să observ tot ce se petrece şi să aud tot ce se vorbeşte.

Vedeam cu groază cum aceşti studenţi erau manipulaţi de către Ţurcanu şi ofiţerul politic, iar la rândul lor, studenţii cu mintea întoarsă şi creierul spălat, exploatau naivitatea unor oameni simpli şi cinstiţi.

Cei cu boli de plămâni sau boli cardiace, care aveau nevoie de un consult mai de lungă durată, se retrăgeau într-un colţ al camerei. Începea discuţia între doctor şi pacient, atât asupra bolii cât şi a altor chestiuni mai intime.

Vedeam cum doctorul îi zice pacientului:

— Suflă, respiră adânc… Apoi se apropria de urechea pacientului întrebându-1:

— Când ai fost arestat? I-au arestat pe toţi cei din grupul dumitale…?

Omul, sincer flatat că doctorul discută cu el şi alte probleme decât cele de sănătate îşi dădea drumul, enumerându-i secretele cele numai de dânsul ştiute.

După ce astfel li descoseau pe aceşti pacienţi curaţi la suflet, dar naivi, doctorul plecasă facă rapoartele informative pentru Ţurcanu şi ofiţerul politic…

Eu, care cunoşteam „fenomenul Piteşti” fiind şi victima lui, urmăream pe aceşti doctori, analizându-le toate mişcările şi toate figurile care le făceau. Socoteam în mine: Ce s-ar întâmpla dacă pacientul, p ecare-l consultă doctorul, a suportat la rândul său „fenomenul Piteşti „? Atunci intervenea o concurenţă între cei doi informatori…

După ce se terminau aceste vizite medicale, ţăranii şi muncitorii comentau în urma lor vorbindu-i numai de bine:

— Să-i dea Dumnezeu sănătate că are un suflet atât de bun… Este imposibil ca Mişcarea Legionară să nu biruie cu astfel de oameni pe care îi are…

Asistam la toată această tragedie fără să pot face nici cel mai mic gest. Chiar şi cea mai nesemnificativă clipire din ochi nu o puteam face fără a fi total distrus.

Până la urmă, Dumnezeu mi-a ajutat să scap din acea cameră îmbolnăvindu-mă de plămâni.

Doctorii au ajuns la concluzia că trebuie să fiu scos din fabrică deoarece nu mai corespund nici celei mai uşoare munci. Totuşi, la indicaţiile lui Ţurcanu şi ale ofiţerului politic, trebuia să mă ţină în viaţă ca element de diversiune pentru ceilalţi deţinuţi. Astfel am fost internat la infirmerie pentru puţină vreme.