Mi s-a acordat un credit dubios.

Pe când eram în circuitul închisorii – de la fabrică la dormitor – am identificat o mulţime de ţărani şi muncitori din judeţul Vrancea care mă cunoşteau după nume. Mă cunoşteau pentru că tatăl meu a fost candidat pe listele de deputaţi din partea partidului „Totul pentru Ţară”.

Mulţi ţărani mă cunoşteau încă de copil mic, deşi eu nu-i cunoşteam pe dânşii. Astfel m-am pomenit creditat mai mult în numele tatălui meu.

Cu atenţia încordată am descoperit ca în toată această popularitate era ceva necurat. Ea depăşea limita realului.

Ţurcanu şi administraţia au creat în jurul meu o efervescenţă prin mijlocirea informatorilor. Ştiindu-mă robotizat, împingeau pe oameni să aibă încredere în mine şi să mi se destăinuiască… Aşa erau exploatate sufletele cele curate de duhurile cele negre şi murdare. Eram într-o situaţie înspăimântătoare, îmi foloseam inteligenţa la maxim pentru a mă sustrage ordinelor lui Ţurcanu. Dar, faptul că eram corelat în stratagema lor josnică, puteau să mă folosească în scopuri diabolice.

Acelaşi lucru i se întâmpla şi sărmanului Costache Oprişan. Deşi era grav bolnav de plămâni, în loc să-1 interneze la infirmerie, î1 ţineau la muncă în fabrică drept momeală.

De multe ori au venit la mine ţărani şi muncitori ca să-mi ofere bucata lor de pâine… Ca să evit destăinuirile lor făceam pe bolnavul. Simulam mereu o „criză” gravă ce mă încerca pe dinăuntru.