Un tânăr muncitor.

La închisoarea din Gherla am întâlnit un tânăr muncitor legionar din Panciu. Era dogar de meserie. Numele lui era Grigore Tudose. Era un tânăr brav dar foarte sărac. El a luptat sub conducerea lui Ion Paragină în munţii Vrancei şi a fost prins odată cu ceilalţi.

Acest tânăr era de o puritate sufletească de-a dreptul îngerească. După cum m-a primit în această nedorită întâlnire mi-am dat seama că a rămas la fel de pur ca şi înainte de arestare. Mi-am mai dat seama – în acelaşi timp – că încă n-a trecut prin „moara reeducării”, deci n-a fost dezumanizat.

Când m-a văzut, a venit direct la mine plângând şi a început să mă strângă în braţe şi să-mi povestească prin câte a trecut.

Îi cunoşteam nevinovăţia… Mă îngrozea, însă, gândul: Ce se va alege din el când va ajunge în camera de tortură? Nu va scăpa de acolo decât cu conştiinţa întoarsă cu 180 de grade.

Nu îndrăzneam să-i destăinui nimic din grozăviile ce-1 pândesc, căci aceasta ar fi însemnat sinuciderea pentru mine. Eram sigur că va ajunge în „hora” dezumanizării şi atunci mă va divulga…

M-am mai întâlnit de câteva ori cu el, după care a dispărut. Am fost informat mai târziu că a fost introdus într-o celulă mică cu doi „reeducaţi” şi supus torturilor.

L-au ţinut acolo vreo două luni, după care mi-a apărut în cale venind direct spre mine. Mi-am dat seama că a fost trimis în mod special ca să mă ispitească. Avea pe faţă un zâmbet dezinvolt, pe care noi cei trecuţi prin „râşniţa” Piteştiului îl cunoşteam.

Iată cum începu să mă ia pe direct şi la fix:

— Trebuie să fim dârji, Mişcarea Legionară trebuie să se sudeze aici în închisoareca ieşind afară să fim şi mai puternici…

Cunoşteam perfect limbajul lui Ţurcanu pe care acesta 1-a impus studenţilor la plecarea din închisoarea Piteşti. Era un limbaj amăgitor cu care se identificau viitoarele victime.

Îndurerat – cum n-am mai fost niciodată – i-am zis:

— Grigore, te rog spune-le celor care te-au trimis la mine să nu vândă castraveţi la grădinar.

Grigore – băiat isteţ – a înţeles cum stau lucrurile. Şi-a dat seama că şi eu am trecut prin „malaxorul” dezumanizării şi mi-a replicat astfel:

— Adică… Dumneavoastră sunteţi grădinarul.

— Nu mă… TU eşti castravetele care mi te-a dat mie.

Aşa am răspuns pentru a mă salva. Cu toate acestea mi-am pregătit pielea pentru bătaie şi toate explicaţiile care ar fi trebuit să le dau. Am scăpat, înseamnă că acel „comitet de reeducare” n-a considerat răspunsul meu dat lui Grigore Tudose drept o deconspirare a secretului reeducării.

Am aflat mai târziu că Grigore Tudose, după ce a fost supus unei acţiuni speciale de satanizare – sufletul fiindu-i distrus şi mintea întoarsăa devenit un bun colaborator al lui Ţurcanu.

A fost introdus în camera de tortură numărul 99 de la etajul III al închisorii Gherla, incredinţându-i-se funcţia de planton spre a veghea asupra „bandiţilor”.

În felul acesta, flăcăul cel brav de altădată, îlsupraveghea pe Mihai Timaru.

Bietul Mihai Timaru, frânt de atâta tortură neîntreruptă şi de atâta nesomn, aţipea în timp ce-şi nota pe o foiţă de săpun demascarea. Grigore Tudose striga la el zicându-i:

— Dormi Timarule, dormi… Ce-ţi pasă, te-ai văzut ginere de burghez – la Costică Brandabur. De acum ai cu cine exploata clasa muncitoare. La asta îţi stă gândul în loc să fii activ în a arunca putregaiul din tine…

Mihai Timaru era ofiţer, fiu de ţăran sărac. Erau 14 fraţi. El s-a căsătorit cu o frumoasă podgoreancă, fiica unui om înstărit pe nume Brandabur. La acest fapt se referea Grigore Tudose – cel cu mintea întoarsă.