La atelierul de sortat nasturi.

La închisoarea Gherla existau milioane de nasturi nesortaţi, astfel că s-a hotărât deschiderea unui asemenea atelier.

Administraţia ştia prea bine, din experienţa trecută, că sub conducerea reeducaţilor sortarea nasturilor n-a dat rezultate. De aceea s-au gândit la nişte oameni care să fi trecut prin filiera Piteştiului sau prin torturile de la Gherla, dar care n-au fost la rândul lor torţionari sau mari informatori, spre a se bucura de încrederea deţinuţilor.

Primul la care au apelat a fost doctorul Mărculescu. Acesta a refuzat categoric. Omul era precaut. Putea să apară în faţa camarazilor săi drept un călău care serveşte administraţia, Doar el trebuia să fie acela care să-i dea pe listă pe toţi cei care nu-şi îndeplineau norma pentru a fi radiaţi de la raţia de „mâncare de producţie”.

Mi-am dat seama că voi urma eu la rând. Exact aşa a fost.

La propunera locotenentului Mihalcea de a prelua conducerea atelierului, eu am răspuns: Accept, dar numai cu condiţia să mi se lase mie libertatea de a acorda „mâncarea de producţie” la toată lumea în baza realizării producţiei pe întreg atelierul.

— Bine domnule… Asta înseamnă încurajarea „bandiţilor” şi constituie „ajutor legionar” încuviinţat pe faţă.

În zadar m-au ameninţat propunându-mi alte soluţii, eu n-am acceptat niciuna.

Văzând că nu o scot la capăt cu mine, au fost de acord cu propunerea mea.