Preotul Papken Keropian.
S-a dus vestea printre deţinuţi că preotul Papken Keropian a fost torturat de către Ţurcanu într-un mod deosebit. Preotul era armean din Constanţa şi era condamnat la şapte ani închisoare pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei.
În timp ce eu îndeplineam, în mod vremelnic, funcţia de şef al sortatorilor de nasturi, l-am adus pe acest preot să lucreze în atelier.
Ne-am împrietenit rapid şi l-am întrebat, fără multe ocolişuri, dacă a trecut prin camera de tortură 99.
A rămas foarte surprins de îndrăzneala întrebării. Cum pericolul cel mare a trecut, a avut curajul să-mi confirme că a fost torturat.
Interesant era că în acel moment se comporta ca un cvasireeducat. Vorbea de comportamentul nostru greşit-anticomunistpe care l-am avut afară înainte de arestare… De binefacerile comunismului… Răspunsurile lui m-au iritat, astfel, că l-am luat direct:
— Ascultă părinte. Te-ai făcut preot şi ai avut avantaje, dar urcând în ierarhie trebuie să fii capabil de jertfă. Ce exemplu dai dumneata ţăranilor şi muncitorilor cu care lucrezi aici? Dumneata vorbeşti împotriva bisericii şi a religiei – puterea cea mare care ne-a ţinut în picioare.
Admonestarea mea a fost peste măsură de îndrăzneaţă. Îmi dădeam seama că este mai matur decât mine. Trecuse de patruzeci de ani, pe când eu, atunci, mă apropiam de treizeci.
I-am zis din nou, ca să-1 încurajez:
— Părinte, eu am trecut prin loviturile de moarte ale Piteştiuhti şi ştiu că omul cedează. Am simţit-o şi am experimentat-o pe pielea mea. Dar întinşi la pământ rămân numai morţii. Cei vii se ridică chiar dacă au căzut de mai multe ori.
Atunci preotul suspinând a izbucnit în plâns. Un plâns molipsitor care a stors multe lacrimi şi din ochii mei fără să vreau.
— Domnule Voinea, am coşmaruri. Nu pot dormi noaptea. Am păcătuit împotriva lui Dumnezeu comparându-mă cu Iisus Hristos. Un glas de diavol îmi sună mereu în ureche că eu am suferit mai mult decât Hristos.
— De ce părinte?
— Iisus a suferit vreo 24 de ore sau poate ceva mai mult, pe când eu am fost torturat trei luni zi şi noapte cu călăii lângă mine şi am făcut păcate gravedatorită incapacităţii mele de a rezista.
— Ce ai făcut părinte chiar atât de grav?
— Las la o parte bătăile la tălpi şi pe tot corpul dezbrăcat la pielea goală şi umilit alături de ceilalţi 60 de oameni din cameră. Până aici n-a fost nimic.
— Eram şi eu umilit ca şi ceilalţi. Dar iată că mie Ţurcanu mi-a imaginat o tortură specială: sub lovituri amarnice de ciomag, am fost pus să alerg în pielea goală în jurul camerei prin faţa celorlalţi chinuiţi şi să strig în gura mare: Prăvălia mea a fost biserica, oficină de comerţ. Înşelam oamenii şi credincioşii. Eram un mincinos şi un farsor…
N-a fost suficient atâta. Ţurcanu a selecţionat vreo 20-30 de oameni dintre cei torturaţi ca să-şi facă nevoile în 15 gamele alăturate, înşirate în mijlocul camerei.
Striga Ţurcanu la cei striviţi:
— Bandiţilor, pregătiţi-vă să vă căcaţi!
Sub emoţii şi lovituri nemaipomenite, cei selecţionaţi şi-au făcut necesităţile în gamelele din care mâncau. Apoi a început torturarea mea să mănânc toate acele materii fecale.
Striga Ţurcanu batjocoritor:
— O viaţă întreagă ai mâncat căcat în amvon, acum să-l mănânci în faţa noastră ca să te vedem!
Doamne Dumnezule, chinul acela de atunci părea fără sfârşit. Oare ce ar fi fost dacă toate aceste chinuri s-ar fi condensat pe parcursul a numai 24 de ore?! Iată de ce trăiesc acum supliciul păcatului împotriva lui Dumnezeu. Un glas de diavol îmi şopteşte în urechi că eu aş fi suferit mai mult decât Hristos.
Mi s-a mulţumit nici cu asta Ţurcanu, ci a inventat una şi mai grozavă: Apus un hârdău cu materii fecale în mijlocul camerei. L-a acoperit cu o pătură iar pe mine m-a obligat să stau în faţa hârdăului şi să fac sfânta slujbă a împărtăşaniei cu trupul şi sângele lui Hristos.
— Şi ai cântat!
— Am cântat.
Torţionarii cunoşteau cântecele bisericeşti. Îmi ziceau în batjocură:
— Ia-o părinte pe glasul al patrulea sau al cincilea. Eu cântam popeşte iar ceilalţi torturaţi constituiau corul – culmea blasfemiei – pe patru voci.
În acest timp Ţurcanu şi ajutoarele lui se distrau pe socotela noastră.
După ce am terminat slujba de sfinţire a murdăriei din hârdău, m-a pus de am luat o gamelă de materii fecale, mi-a dat o lingură cu care să le dau la fiecare zicând: Se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu cu trupul şi sângele lui Hristos şi se va curăţi, apoi pe fiecare trebuia să-l şterg la gură.
Am rămas mut la cele relatate de preot, totuşi am conţinut zicând:
— Părinte, eu numai după ce am trecut prin Piteşti mi-am dat seama cât de slabi suntem noi oamenii şi că puterile noastre sunt limitate. Dar nu ne putem compara cu Hristos…
