Moş Olaru.

Am întâlnit la infirmeria închisorii un muncitor bătrân pe nume Vasile Olaru. A fost de meserie cizmar şi paracliser la biserică. S-a încadrat în Mişcarea Legionară de prin anul 1931. Ţinând cont că era cel mai bătrân din toată infirmeria, deţinuţii îi ziceau „Moş” Olaru.

Omul acesta avea o practică îndelungată în medicina populară. Cunoştea prepararea unor anumite medicamente din ierburi de leac, cu care trata deosebit de eficient tuberculoza ganglionară, hemoroizii şi încă câteva boli.

Cum, din cauza vârstei, nu era sigur că va ajunge să scape din închisoare, m-a rugat să-i recomand pe unul din studenţii legionari căruia să-i încredinţeze secretele ştiute de dânsul cu privire la plantele de leac. I-am recomandat pe studentul Mihai Dănilă.

Presimţirea lui „Moş”* Olaru s-a împlinit. A murit în închisoare. Dănilă Mihai – ajuns medic – a fost un om de onoare, compensând pe soţia lui „Moş” Olaru pentru secretele ce i le destăinuise.

În continuare, văduva lui „Moş” Olaru a trecut destul de des pe la doctorul Mihai Dănilă şi niciodată n-a plecat de la dânsul cu mâna goală. Acest lucru s-a întâmplat până în anul 1988, când a murit şi doctorul.