Revenirea în vechile celule.

La un moment dat, a venit primul gardian cu o listă în mană şi ne-a mutat pe toţi în celulele în care am fost încarceraţi la sosirea noastră la Piteşti.

Celulele erau aceleaşi, noi eram cu totul alţii…

Nu mai eram oamenii de ieri care nu înţelegeau aluziile gardianului Georgescu. Acum ştiam şi înţelegeam cu mult mai multe decât ştia şi înţelegea acest om fără carte.

În cameră la mine s-a nimerit un student la teologie pe nume Adrian Cărăuşu, originar din comuna Tescani, judeţul Bacău. Cu acest camarad am discutat foarte multe. De toate am discutat, mai puţin patimile ce le-am suferit în închisoarea Piteşti.

Un altul cu care am stat în aceeaşi cameră a fost studentul la medicină Ion Struţeanu. Atât Cărăuşu cât şi Struţeanu şi-au revenit din marea dresură imediat ce torturile au încetat. Nu ne-a fost dat nouă să gustăm din plăcerea destinderii, căci mai aveam pe unul din cale afară de sărac cu duhul. Nu-mi amintesc cum îl chema, dar ştiu că era moţ de origine. Se considera „captivat” de „reeducar”'. Acesta n-avea altă treabă decât să înjure Mişcarea Legionară şi să găsească toate invectivele posibile, respectând cu stricteţe vocabularul însuşit de la Ţurcanu…

Frigul şi extenuarea extremă au deschis drum liber reumatismului în trupul meu. Iată-mă anchilozat de mijloc. Parcă eram rupt în două. Când mă mişcăm dintr-un loc în altul o făceam îndoit într-un unghi de 90 de grade.

N-am primit nici un medicament. Camaradul meu de cameră, studentul în teologie, m-a ajutat să mă tratez punându-mi pe mijloc gamela cu ciorbă fierbinte şi astfel m-am vindecat de această anchiloză blestemată.

Din nou ne-au scos pe toţi în curte amestecaţi unul peste altul, aşa ca în primele zile când am venit în această închisoare diabolică. Nu mai eram aceiaşi., ci cu totul alţii. Va trece mult timp până vom reveni la ceea ce am fost înainte, dar mulţi dintre noi nu-şi vor mai reveni niciodată…