Martor de meserie.

A trecut şi acest proces. Sentinţa tot nu mi s-a comunicat. Îmi dădeam seama că voi mai fi martor şi în alte procese. Iată-mă ajuns martor de meserie.

Înainte de a fi dus ca martor la vreun proces, se prezenta un individ în celulă care mă măsura din ochi. Trebuia să mă întorc în toate poziţiile şi apoi acesta dispărea. Nu peste multă vreme venea gardianul cu un costum de haine impecabil, croit, parcă, exact pe măsura mea. Era din stofă scumpă.

Pe tavă mi se aducea şi o cămaşă de un alb imaculat, cravată asortată costumului, butoni pentru costum şi ac de cravată strălucitor.

Eram bărbierit cu cele mai fine instrumente, pudrat şi dat pe la gât cu puţină apă de colonie. Mă simţeam ca scos din cutie.

„Manechinul” îmbrăcat în costumul respectiv era un cadavru ambulant, un schelet galben mortificat, supravieţuitor al genocidului de la Piteşti/Gherla şi Râmnicu Sărat.

Sărmana mea imaginaţie!… De care ori m-au costumat astfel, de atâtea ori mi se crea o stare de euforie, de speranţă că s-ar putea să-mi dea drumul. Atât de diminuată îmi era raţiunea!

Trăiam momente de descumpănire. Uitam de modul în care eram considerat de către aceste fiare. Visam asemeni copiilor la Feţi Frumoşi şi la Ilene Cosânzene…