Mă urmărește floarea într-una, și mi-i teamă,

Iar inima-mi se strînge de-o grijă nențeleasă;

Mă urmărește-ntr-una, și pare că mă cheamă,

Ca o ființă scumpă ce sufere, acasă.

Mă dojenește dulce, și lung mi-aține drumul,

Trimite după mine neliniștita floare :

Sfioasă își trimite pe urma mea parfumul,

Ș-atunci mă-ntorn acasă învins ca de-o mustrare.

Învins mă-ntorn acasă, și singur rîd, — dar cine

Nu s-ar întoarce oare cu inima-ngrijată,

În apa unei cupe dac-ar avea ca mine,

O floare dăruită de-o mînă adorată ?