S-a ofilit Narcisul, și-s trist de-o zi întreagă...

Era ceva din tine în floarea asta dragă ;

Era ceva desigur, căci altfel n-aș pricepe,

De ce mă simt mai singur acum cînd noaptea-ncepe,

Și n-o mai văd în umbră, luptînd stăruitoare

S-adune strălucirea luminii care moare.

Avea ceva desigur din fața ta curată,

Din toată gingășia ta candidă de fată,

Din tot ce strălucește și-aduce bucurie !

O ! tu, care mi-ai dat-o s-o am tovărășie,

De-ai pus un gînd într-însa, din clipa asta sfîntă,

În amintirea tristă a celui care-o cîntă,

Tu apără-l de lume, de moarte și uitare,

Și cugetă la răul ce-l poate face-o floare.