În liniștea odăii s-a stins încet-încet...

Nu și-a fărmat viața petală cu petală,

Ci a murit cu fața din ce în ce mai pală,

Ca un bolnav ce-ngroapă cu dînsul un secret.

Așa s-a stins în taină, și nimeni n-a știut,

Căci în minuta asta de grea melancolie,

Eu singur stam de față la muta-i agonie,

Și singur mi-am dat seama atunci ce s-a pierdut.

Iar cînd a fost ca toate aceste să le scriu,

Asemeni unui suflet de moarte dezlegat,

Un blînd parfum în aer ușor s-a strecurat,

Și a rămas în casă plutind pîn-în tîrziu.