Nemulțumitul

Publicată în Sămănătorul, 2 martie 1908

Venea-nflorit de alge, de foi, și scoici barbare,

Vuind urca pe dune enormul ocean;

Venea ca un logodnic zvîrlind mărgăritare

Și ramuri rupte-n treacăt din codrii de mărgean.

Cu pletele zburlite sălta pe estacade,

Își anina în pripă splendidele-i dantele,

Și iar le lua ca-n urmă mai albe, în cascade,

Să le resfire-n soare supt geamurile mele.

Pierea apoi prin peșteri, și-acolo, ca avarii,

Ce-și vîntură într-una grămezile de aur,

Rostogolea pietrișul adus de milenarii,

Făcîndu-și socoteala imensului tezaur.

Se înălța pe urmă și iar venea aproape

Să-mi plîngă subt fereastră — o, jalnic Ocean !

Ce-ți mai lipsește oare cînd ai atîtea ape,

Și-n ele-atîtea perle și aur și mărgean?

Share on Twitter Share on Facebook