Nocturnă

Publicată în Sămănătorul, 7 ian. 1907

Nu bate-n țerm, nu cîntă, nu murmură, nu cheamă

Cu răzimîndu-și tainic supt cap imensa-i liră,

A adormit și-acuma încet-încet respiră;

Iar eu, cu pași de umbră, pășesc pe țărm cu teamă.

Pășesc încet ca noaptea în casa dragei mele,

Și-atunci, ca rușinată, frumoasa uriașă

La piept își strînge-n falduri bogata ei cămașă

Și trupul și-l ascunde supt spuma-i de dantele.

Se limpezește-n urmă, în păr cercînd să-și prindă

Din negrele-i adîncuri podoaba ei de mîne,

Și-apoi, gătită astfel, de noapte-așa rămîne,

Iar luna se coboară pe cer ca o oglindă.

Share on Twitter Share on Facebook