Îți scriu, să știi că toate-s așa ca la plecare,

Că n-an clintit un lucru de două săptămîni, —

Pe masă o mănușă, zvîrlită la-ntîmplare,

Păstrează încă forma frumoasei tale mîni.

Și iată evantaiul și mica ta oglindă,

— Oglinda, cea mai bună prieten-a femeiei,

Ea cere poate-atîtea secrete să surprindă

Cînd ușile-s supt paza neîndurat-a cheiei. —

Și-afară de aceste, e-un miros blînd de floare

Ce rătăcește, încă... sunt cei doi trandafiri,

Care-au murit pe-ncetul în apa din pahare,

Mărindu-mi întristarea cu două amintiri.

Așa e-n casa noastră, iar cel ce ți-le scrie

E-așa hursuz și jalnic, încît mă-ntreb de-s eu,

Sau am murit ș-acuma trăiesc iar, cine știe,

Și nu-s decît un paznic bătrîn într-un muzeu...