Dragoste

Publicată în Sămănătorul, 26 ianuarie 1903

Miroasă iarba pătulită a sinziană ș-a sulcină,

Miroasă dulce, cum miroasă un așternut păstrat de zestre;

Și-n mine, cînd e întunerec și cînd se face iar lumină,

Ca-ntr-o odaie-n care-apune ori bate soarele-n ferestre.

În depărtări s-afundă zarea cu năluciri de munți în cladă,

Și vîntu-i bălsămat și dînsul ca o năframă cînd o scuturi;

Purcede-un cînt din creangă-n creangă ș-un susur blînd din mladă-n mladă,

Pe unde trece el pe gînduri urmat de-alaiul lui de fluturi.

Tu dormi sub paza unei feregi, ferega, mișcat-alene,

Pe somnul tău ș-alintă-n aer gingașa ei apărătoare.

La vîrsta ta tihnit e somnul, și ochii-adorm curînd sub gene

Cînd are cine să le-nchidă pleoapele c-o sărutare.

Tu dormi, și eu visez pe gînduri, că trec și zilele de vară

Și că la anul, poate, fruntea ce-acum așa de blînd ți-o razimi

De brațul meu, n-o s-o mai razimi, și gîndul ăsta mă omoară,

Că drag mi-i sînul tău cel dulce și alb ca miezul unei azimi...

Cu iarba ne-a crescut amorul, și cade-acum cu ea sub coasă !

Ah ! gînd mîhnit, ce vrei tu? Spune — Nu vezi c-afară e lumină

Și că-și deschide draga ochii ca două flori de somnoroasă,

Ș-aruncă-n mine cu mănunchiuri de sinziană și sulcină?

Share on Twitter Share on Facebook