Nu se cunosc, nici s-au văzut vreodată!...

Dar ambii sapă sumbre galerii,

Ca doi mineri înmormântați de vii

Ce-n întuneric, făr’ de lămpi, se cată.–

Atrași de-aceleași tainici simpatii,

Boltesc tuneluri lungi ca să răzbată,

Și solul sună, unde prind să bată,

De zvonul surdei lor telegrafii.–

Tot mai aproape se aud, și tot

Mai harnici sapă vesel să s-ajungă,

Și dup-atât ocol și cale lungă

Se întâlnesc deodată bot în bot

Sub bolta nupțială a cupolei...

Și iată, astfel se iubesc – sobolii! –